TU ŞI MINTEA TA

Mintea trăieşte într-o stare de „nu e destul” şi de aceea e întotdeauna lacomă după mai mult. Atunci când te iden­tifici cu mintea, devii plictisit şi neliniştit foarte repede. Plictiseala e un semn că mintea e flămândă de noi şi noi stimuli, de tot mai multă hrană pentru noi gânduri, iar foamea nu îi este satisfăcută.

Atunci când te simţi plictisit, poţi satisface foamea minţii răsfoind o revistă, vorbind la telefon, deschizând televizorul, navigând pe internet, ducându-te la cumpă­rături sau — şi nu este ceva ieşit din comun — transfe­rând sentimentul mental de lipsă şi nevoia de „mai mult” corpului, acesta satisfăcând lipsa prin ingerarea unei cantităţi mai mari de hrană.

Sau poţi să fii plictisit şi doar să observi ce înseamnă să fii plictisit şi neliniştit. Pe măsură ce conştientizezi sen­timentul, acesta va fi deodată înconjurat de spaţiu şi linişte. Mai întâi puţin, dar pe măsură ce spaţiul interior se măreşte, sentimentul de plictiseală va începe să-şi diminueze intensitatea şi importanţa. Astfel încât până şi plictiseala te poate învăţa cine eşti şi cine nu eşti.

Descoperi că nu eşti „o persoană plictisită”. Plictiseala e pur şi simplu o energie condiţionată din interiorul tău. Şi nu eşti nici supărat, trist sau laş. Plictiseala, supărarea, tristeţea sau frica nu sunt „ale tale”, nu sunt personale. Acestea sunt stări ale minţii umane. Ele apar şi dispar.

Nimic din ceea ce vine sau pleacă nu eşti tu.

„Sunt plictisit.” Cine ştie asta?

„Sunt supărat, trist, mi-e frică.” Cine ştie asta?

Tu eşti cunoaşterea, nu starea care se face cunoscută.

Sursa: Eckhart Tolle, „Linistea Vorbeste”