Pricina pentru care oamenii nu se lasă de păcate

Văzând însă Părintele că mulţi dintre cei pe care îi spovedea nu-şi schimbau purtările lor, ci continuau cu poftele şi păcatele, covârşit de grija datoriei sale preoţeşti, ştiindu-se chezaş pentru sufletele lor, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere care este pricina pentru care oamenii nu se lasă de păcate.

Şi într-o zi, stând pe o bancă în grădina mănăsti­rii şi privind spre munte, numai ce vede că apare în vârful muntelui un nor mare, negru şi întunecat, iar din el se auzea multă gălăgie şi zarvă mare. Privind cu mare atenţie, observă că deodată norul se desparte în două părţi iar în mijlocul norului pe munte vede un scaun împărătesc înconjurat de flăcări de foc şi pe satana pe scaun, înconjurat de toată ceata drăcească, zicând cu glas tare către draci:

–    Care dintre voi este aşa de iscusit să găsească un vicleşug şi să-l şoptiţi în mintea oamenilor ca să-i tragem de partea noastră şi să câştigăm suflete mai multe, să facem o împărăţie mai mare ca a lui Dum­nezeu, că puţin timp mai este.

Atunci se înfăţişează un drac şi se închină până la pământ lui Scaraoschi, şi-i zice:

–     Intunecimea voastră, am găsit de cuviinţă să şoptim în mintea oamenilor că nu este Dumnezeu.

Dar satana îi zice: – Nu e prea bun vicleşugul tău că nu putem câştiga prea mulţi cu el, să vină altul.

Şi vine al doilea şi zice:

–    Intunecimea voastră, să-i lăsăm să creadă că este Dumnezeu, dar nu este rai şi iad şi că viaţa aceasta este numai până la mormânt.

Satana, chibzuind, îi zise:

–    Nici cu acest vicleşug nu putem câştiga prea mulţi, căci Hristos când S-a înălţat la cer a zis uceni­cilor: „In casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. (…) Mă duc să vă gătesc loc, ca unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14, 2-3) şi sunt destui mai răsăriţi la minte printre oameni care ştiu că există Dumnezeu şi că El le va da răsplata după fapte. Să vină altul.

Şi vine al treilea şi zice, închinându-se până la pământ:

– Intunecimea voastră, eu zic mai bine să-i lău­dăm pe oameni pentru credinţa lor în Dumnezeu, în rai şi iad, în judecata de apoi, dar totodată, fără odihnă să le şoptim de mii de ori: „Nu vă grăbiţi cu pocăinţa adevărată, lăsaţi-o mai la bătrâneţe căci moartea e departe şi mai petreceţi, gustaţi dulceaţa vieţii, faceţi-vă toate poftele, mai e vreme destulă!” Şi vrăjiţi de şoapta noastră ademenitoare nici nu vor observa trecerea vremii. Moartea venind pe neaş­teptate îi va găsi desigur total nepregătiţi şi-atunci ei sunt ai noştri.

Abia acum satana îşi strâmbă chipul într-un rânjet de bucurie diavolească şi cu înfrigurarea grabei le zise:

–   Mergeţi şi aşa să faceţi!

Deci numai de formă şi de ochii lumii îşi îndeplineau acei oameni datoriile creştineşti, în timp ce vră­jiţi de şoapta ademenitoare a viclenilor draci nu-şi schimbau purtările şi continuau cu poftele şi păcate­le, lăsând sfaturile Părintelui şi adevărata pocăinţă pentru la bătrâneţe.

Sursa: Din invataturile Parintelui Arsenie Boca, Margaritare Duhovnicesti