Fericirea ca un peşte

…o poveste cu o insulă şi un sat mărunt de pescari, oameni simpli si săraci, dar mereu fericiţi.

Străinii care poposeau pe insulă erau uimiţi, Cum poate fi fericit un om care nu ştie dacă mâine va avea ce pune pe masă? Cum putea fi fericit un om care nu are nimic? Ei nu ştiau, dar in nopţile de vară când luna era rotundă şi aurie, apele din apropierea insulei se umpleau de peşti ciudaţi in culori luminoase. Se spunea că cine mânca din carnea unui astfel de peşte era fericit tot anul. Străinii încercau dar nu reuşeau niciodată să-i prindă, deşi păreau nişte peşti leneşi şi nu prea inteligenţi. Insă pentru locuitorii insulei, acei peşti nu aveau nici un secret.

In nopţile potrivite, locuitorii ieşeau in larg, aruncau năvoadele şi se întorceau acasă cu câte un singur peşte. Nimeni nu incerca să prindă mai mult, lăcomia nu aduce fericire.

– Cum reuşiţi să-i prindeţi? intrebau ceilalţi de fiecare dată?

– Momeala, ea este secretul. Trebuie să ai momeala potrivită pentru fericire şi atunci ea vine singură, nu trebuie să te chinui să o prinzi. Ţi se aşează linistita in cârlig. Trebuie doar să fi acolo, la locul potrivit.

– Şi care este momeala potrivită?

– Asta trebuie să afle fiecare. Nu există o reţetă universal valabilă. Fiecare stie ce il face fericit. Trebuie doar să ieşi in larg cu ganduri curate si vise frumoase. Nu se poate să nu prinzi nimic! Şi mai ales, sa fii sincer! Peştii te simt când ai gânduri ascunse şi se feresc de năvodul tau!

Puţini insă intelegeau. Se infuriau când incercările lor eşuau, se infuriau şi loveau apele care purtau fericirea lor. Huleau! Şi fericirea lor plutea şi mai departe, cat mai departe de ei.

Dacă fericirea ar fi un peşte, ai ştii să-l prinzi sau te-ai chinui precum străinii?