Scrierea necrologului

December 4th, 2013

Omul care a construit un podNici măcar nu era bolnavă. De ce îmi cerea să-i scriu necrologul? Chestia asta e cam aiurea. Ca să vezi, totuşi: a fost bine că mi-a cerut s-o fac, pentru că doar câteva luni mai târziu, fără niciun semn, s-a dus dintre noi.

Mama locuia singură pe un vârf de munte în Carolina de Nord. Intr-o seară, m-a sunat şi am pălăvrăgit o vreme despre una şi despre alta. Nu mai ţin minte amă­nuntele conversaţiei. Pe urmă a trecut la subiect.

—   Nance, mi-a spus ea, vreau să faci ceva pentru mine. E destul de simplu, dar important, şi dat fiind că tu eşti cea care se pricepe la scris, din toată familia, aş vrea să mi-l scrii tu.

—  Bine, mami. Care-i treaba? am întrebat eu.

—  M-am tot gândit la asta şi te rog să nu mă cerţi, a spus ea. Aş vrea să-mi scrii necrologul cât încă mai tră­iesc, ca să mă pot asigura că spune exact ce vreau eu să spună.

Ei bine, precum vă puteţi imagina, acesta nu era de­loc uzualul „telefon de la mama” pe care îl primeşti în fiecare duminică seară. Bănuiesc că nu-s prea multe seri în care îţi arde să spui: „Sigur, mami, nicio problemă, îţi scriu necrologul cât ai clipi!” Niciun profesor de româ­nă nu-ţi dă ca temă pentru acasă acest subiect când eşti în clasa a zecea — cu toate că ar fi un exerciţiu util de parcurs. Pun pariu că puţini dintre noi s-au apucat să re­dacteze necrologuri cât timp părinţii noştri erau încă în viaţă şi bine sănătoşi.

Misiunea mea era să transmit prin textul meu cât de importanţi au fost prietenii pentru mama. Dat fiind că ei locuiau aproape de ea, iar noi, copiii ei, eram cu toţii de­parte, ştiam că prietenii înseamnă foarte mult pentru ea. Ei puteau veni imediat s-o ajute, cu acele lucruri din via­ţă care te pot copleşi atunci când trăieşti singur — nu te simţi bine, îţi arde casa, trebuie să te operezi, aluneci cu maşina pe polei şi o faci praf; genul de întâmplări după care e greu să te întorci singur acasă, seara, într-o casă pustie. Iată cum dorea să-şi amintească lumea de ea (extras din necrologul mamei):

„Invită un prieten la masă

 

Eileen Guilmartin a rugat familia şi prietenii să-i cinstească memoria într-un mod special. Deşi a iubit florile, câinii şi pisicile şi cauzele comunităţii, astăzi ea ar vrea ca voi să vă faceţi timp pentru altcineva care ocupă un loc special în inima voastră. Nu aştep­taţi până-i prea târziu! Nu vă mai căutaţi tot felul de scuze! Sunaţi un prieten sau o prietenă şi ieşiţi împre­ună la masă. Faceţi-o acum! Nu cred că vă doriţi să regretaţi că n-aţi ajuns să faceţi un lucru atât de sim­plu cum e acela de-a petrece un ceas cu cineva la care ţineţi. Intr-o zi, s-ar putea să fie prea târziu. Aşa că de ce să mai aşteptaţi? Un gest frumos, în cinstea priete­niei: aşa puteţi lăsa ceva în urmă, pentru voi înşivă şi pentru mine.”

 

Lecţia cea mai importantă n-a fost însă aceea că e mai bine să ai necrologul în avans, chiar dacă, într-adevăr, ne-a scutit de încă un lucru de făcut în perioada de şoc, când am aflat de moartea mamei noastre. Lucrul cel mai important a fost că mama şi cu mine am avut prilejul să discutăm despre ceea ce avea preţ pentru ea în viaţă şi despre cum voia să-şi amintească lumea de ea. Conversaţiile despre moarte le pot deschide uşi noi oa­menilor pe care-i iubeşti, cât sunt încă în viaţă.

(Sursa: cartea „Cuvinte care vindecă, autor: Nance Guilmartin)

 

Chiar dacă cei dragi ai tai sunt încă într-o perfectă stare de sănătate poate îşi doresc să stea de vorbă cu cineva din familie sau cu un specialist despre acest subiect, al morţii care va veni în cele din urmă. Posibil ca ei să îşi dorească să îşi împărtăşească necrologul cu copiii lor. Să le dea de ştire că a fost scris şi să discute despre serviciul reli­gios pe care şi-l doresc.

Probabil că se vor simti uşuraţi că le daţi ocazia să aducă subiectul în discuţie!

Your Memories este creat şi pentru a oferi sprijin în scrierea unor astfel de testamente spirituale. Contactează-ne pentru consiliere despre cum să faci acest gest pentru cineva drag din familia ta sau pentru a veni la voi acasă să pregătim împreună un astfel de cuvânt final.

Crearea acestui mesaj foarte special, cât timp ei încă sunt în viaţă, poate fi un bun mod de a-i strânge pe prie­teni şi pe cei din familie, înainte de-a trebui să se adune în jurul unui sicriu.

GD Star Rating
loading...

Visele se schimbă

December 4th, 2013

 

Visele se schimbăBertrand Russell a scris că atunci când era copil, chiar şi picioarele scaunelor erau acoperite cu material. Picioarele, deoarece păreau sexuale. Şi a spus „Nu am văzut niciodată picioarele unei femei.” Articolele de îmbrăcăminte trebuiau să fie atât de lungi încât să nu se vadă nimic. Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...