E de ajuns ca unii…

Un om de ştiinţă care studia maimuţele de pe o insulă din Indonezia a reuşit s-o înveţe pe una din­tre ele să-şi spele batatele în rîu înainte de a le mînca. Curăţat de nisip şi murdărie, alimentul devenea mai gustos.

Omul acela de ştiinţă — care a făcut asta numai fiindcă scria o lucrare despre capacitatea de învăţare a cimpanzeilor — nu-şi putea închipui ce urmări avea să aibă experimentul său. A fost uimit să constate că şi celelalte maimuţe de pe insulă începuseră s-o imite pe cea dintîi.

Şi apoi, într-o bună zi, după ce un anumit număr de maimuţe învăţaseră să-şi spele batatele, au în­ceput să facă acelaşi lucru şi maimuţele de pe celelal­te insule ale arhipelagului. Lucrul cel mai surprinză­tor însă este că aceste maimuţe au învăţat asta fără să aibă nici un fel de contact cu insula unde avusese loc experienţa.

Există diverse studii ştiinţifice în această pro­blemă. Explicaţia cea mai obişnuită este că, atunci cînd un anumit număr de indivizi evoluează, evolu­ează pînă la urmă întreaga rasă umană. Nu ştim cîte persoane sînt necesare — dar ştim că aşa se întîmplă.

Sursa: Paulo Coelho, „La rîul Piedra am şezut şi am plîns”

Pentru a reuşi un salt calitativ în evoluţia noastră de dezvoltare personală e nevoie de un grup minoritar de oameni conştienţi pentru a-i „trezi” peste noapte şi pe ceilalţi. Asta nu înseamnă să rămînem comozi, că oricum ne vom înalţa, ci să avem speranţa într-o lume mai bună şi, de ce nu, să avem dorinţă sa fim în acel grup care iniţiază schimbarea în mai bine.