POVESTEA LUI HATIM TAI

July 10th, 2013

POVESTEA LUI HATIM TAIHatim Tai (Hatim Tai a fost o căpetenie arabă, renumită pentru generozitatea sa. El s-a născut în Yemen şi a trăit în secolul VI, cu ceva timp înaintea lui Mahomed. S-au ţesut multe legende în jurul vieţii şi al caracterului său, el fiind personajul principal al unei poveşti din „O mie şi una de nopţi”.) avea un cal a cărui iuţeală era precum a vântului de dimineaţă. Sultanul Turciei a aflat despre aceasta.

„Nimeni”, i s-a spus, „nu îl egalează pe Hatim în generozitate; la fel pot spune şi despre calul său, că nimic nu îl egalează, nici la trap, nici la galop. Căci la fel cum o corabie străbate marea, aşa străbate şi calul său deşertul, în timp ce vulturul, obosit, rămâne în urmă.”

„Ii voi cere lui Hatim acest cal”, a răspuns sultanul. „Dacă va fi generos şi mi-l va da, atunci voi şti că faima sa este reală; dacă nu, înseamnă că este doar ca sunetul unei tobe găurite.”

Aşa că i-a trimis lui Hatim un sol împreună cu zece însoţitori. Ei au descălecat în faţa casei căpeteniei arabe care a dat un ospăţ şi a înjunghiat un cal (Pe vremuri, în anumite zone din orient se consuma carne de cal n.t.) în cinstea lor.

A doua zi, când solul i-a explicat scopul vizitei sale, Hatim a simţit pe loc o durere sfâşietoare. „De ce”, a strigat, „nu mi-aţi spus de la început pentru ce aţi venit? Carnea pe care aţi mâncat-o aseară era chiar a acestui cal iute de picior. Nu aveam nimic altceva cu care să vă ospătez; doar acel cal se afla lângă cortul meu şi pentru că nu am vrut ca oaspeţii mei să meargă la culcare flămânzi, l-am sacrificat.”

Atunci i-a dat solului bani şi veşminte bogate, iar când vestea generozităţii sale a ajuns la sultanul Turciei, acesta i-a pomenit numele în o sută de rugăciuni.

Sursa: „Istorioare cu talc din traditia sufita”, Sa’Di Shirazi

GD Star Rating
loading...
POVESTEA LUI HATIM TAI, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.