Umilința regelui

Într-o zi, un învăţat ceru să fie primit la rege. Acesta, prins mai întotdeauna cu treburile ţării, nu primea decât foarte rar în audienţă, lăsând sfetnicul cel mare să se ocupe de toate jalbele. Cum însă înţeleptul dorea să vorbească neapărat regelui, într-o chestiune mai mult decât importantă, i se spuse să aştepte. Trecu astfel multă vreme, căci regele era la sfat cu dregătorii săi. In sfârşit, când fu primit în sala tronului, învăţatul îşi scoase pălăria şi se înclină adânc şi respectuos în faţa regelui.

Drept răspuns, regele îşi scoase coroana şi se înclină, la rândul său, în faţa învăţatului. Unii dintre sfetnicii şi dregătorii aflaţi pe lângă suveran săriră imediat cu gura:
–    De ce faci asta, stăpâne? El şi-a scos pălăria pentru că este un supus oarecare. Dar Măria Ta eşti rege! De ce ar trebui să îţi scoţi coroana?
Regele a răspuns, atunci:
–    Credeţi voi că se cuvine să rămân mai prejos decât supuşii mei? După cum aţi văzut, omul este cu adevărat umil şi smerit, aceasta este virtutea lui preţioasă. El mi-a arătat că mă respectă. Or, dacă aş fi mai puţin umil decât un supus de-al meu, atunci se cheamă că aş fi întrecut de el. Dar, câtă vreme sunt rege, eu trebuie să fiu mai presus decât toţi supuşii mei, în toate lucrurile! Acesta-i motivul pentru care mi-am scos coroana şi m-am înclinat în faţa înţeleptului!

Sursa: Poveşti ale întelepciunii, Colecţia Mit