Moartea lui Avraam

Iată cum este povestită moartea lui Avraam în tradiţia arabă.

Domnul îi făgăduise lui Avraam să nu-i ia viaţa decât în ziua aleasă chiar de el. Numai că Avraam, deşi era acum foarte bătrân, nu dădea semne că ar vrea să părăsească această lume. Domnul s-a folosit atunci de un şiretlic. A trimis un înger, sub chipul unui moş vlăguit şi tremurând. Moşul s-a târât până la uşa lui Avraam, care i-a deschis.

–          Avraame, i-a spus moşul, căruia i se prelingeau, pe la colţurile gurii, un soi de bale gălbui, dă-mi ceva de mâncare.

–          Mai poţi mânca? a întrebat Avraam.

–          Mai pot.

–          N-ar fi oare mai bine să mori decât să trăieşti în starea asta jalnică şi nenorocită?

–          Nu, a spus moşul, vreau să mai trăiesc.

Avraam a ridicat din umeri şi, cum păstra întotdeauna ceva hrană pentru cei înfometaţi care se întâmpla să-i bată la uşă, i-a dat-o îngerului cu chip de moş. I-a pus dinainte un blid de supă de linte şi o bucată de pâine. Moşul s-a aşezat pe pământ, în faţa uşii, şi a început să mănânce. Dar cum mâinile îi tremurau, jumătate din supă i s-a vărsat pe ge­nunchi. Firimiturile de pâine şi bucăţelele de legume i se prinseseră în barba soioasă. Pufnea, scuipa, se pârţâia şi-şi trăgea mucii.

–          Avraame, a spus el cu un fir de glas, ajută-mă să mănânc.

Avraam, care avea o inimă tare miloasă, a făcut întoc­mai. A apucat blidul şi l-a apropiat de buzele tremurânde ale bătrânului. Lua boabele de linte cu mâna dreaptă şi le băga în gura fără dinţi. A văzut astfel de aproape pielea zbâr­cită, bubele, ochii stinşi şi trupul scuturat de fiori.

Deodată l-a întrebat:

–          Câţi ani ai ?

Ingerul-moş a ridicat spre Avraam obrazul fleşcăit, l-a privit o clipă şi i-a spus ceva mai mult — cu câteva luni — decât vârsta lui Avraam. Atunci acesta a strigat:

–          Ia-mă, Doamne, înainte să ajung ca omul acesta!

Şi şi-a dat sufletul.

∞

Adesea nu reuşim să ne vedem propria fire, propria stare decât dacă ne oglindim prin ceilalţi, dacă le putem găsim lor defecte pe care apoi să le realizăm şi la noi.

Priveşte-te în interior şi întreabă-te, câte din cele ce le vezi la alţii şi nu iţi plac sunt de fapt şi la tine şi nu le-ai observat încă.

Sursa: Cartea „Povesti filozofice din lumea intreaga. Cercul  mincinosilor”,

autor Jean –Claude Carriere, pag.122