Brahmanul şi vasul cu făină

September 13th, 2012

Brahmanul si vasul cu fainaUn brahman a umplut un vas cu făina pe care o primise de pomană.

A atârnat vasul deasupra patului şi, privindu-l ţintă, a început să viseze:

–          Dacă vine o foamete, ceea ce se poate întâmpla ori­când, am să vând făina. Cu banii câştigaţi, am să cumpăr două capre. Caprele fată o dată la şase luni. Voi avea curând o turmă de capre. Am să vând caprele şi am să cumpăr vaci. Vacile or să facă viţei, iar viţeii am să-i vând. După aceea voi avea turmă de iepe, care or să fete o mulţime de mânji. Am să vând caii şi am să-mi fac o casă mare. Va veni la mine un alt brahman, însoţit de frumoasa lui fiică. Mă voi căsători cu fiica lui, care îmi va aduce o zestre pe cinste, şi vom avea un fiu, căruia îi vom da numele de Somasarman. Când va avea câţiva anişori, va dori să se aşeze pe genunchii mei. Ca să vină spre mine, se va desprinde din braţele mamei sale şi va trece pe lângă copitele cailor. Îngrijorat, voi striga către maică-sa: Fii cu băgare de seamă! Ai grijă de copil! Ia-l de acolo! Prinsă cu treburile gospodăriei, nu mă va auzi. Atunci am să mă ridic şi am să-i trag un picior!

Pierdut în vise, brahmanul a ridicat piciorul ca şi cum ar fi lovit pe cineva. A nimerit vasul, care s-a spart, şi toată făina a căzut peste el.

Nu trăi in viitor. Trecutul e mort în timp ce viitorul nu există. Viitorul aduce anxietate și îngrijorare și poate sufoca prezentul.

Există doar momentul “acum” care e inepuizabil și care ne oferă oportunități după oportunități.

E bine să avem vise fără însă a ne identifica cu ele, fără a uita cine suntem cu adevărat.

 

Sursa: Cartea “Povești filozofice din lumea întreagă. Cercul mincinoșilor”, autor Jean Claude Carriere

GD Star Rating
loading...

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.