Pigmenul Kenge

Cam acum cincizeci de ani, un pigmeu pe care îl chema Kenge, însoțit de un antropolog, a ieșit pentru prima dată din desișul pădurilor tropicale ale Africii, pătrunzând în câmpiile deschise.

În depărtare au apărut niște bivoli – o pată neagră pe fundalul unui cer alburiu -, iar pigmeul i-a urmărit cu mare curiozitate. În final, s-a întors spre antropolog și l-a întrebat ce fel de insecte sunt acelea.

– Când i-am spus lui Kenge că insectele erau de fapt bivoli, s-a scuturat de râs și mi-a spus să termin cu asemenea prostii.

Antropologul nu era nici prost, nici mincinos.

Pentru că toată viața trăise într-o junglă aproape de nepătruns, care nu oferea viziunea orizontului, Kenge nu învățase acel lucru care nouă celorlalți ni se pare de la sine înțeles, și anume că obiectele arată diferit când se află la mare depărtare…

☼

Uneori avem așteptarea ca oamenii să vadă ceea ce și noi vedem, să simtă ceea ce și noi simțim; să fie evident și pentru ei, ceea ce pentru noi e mai mult decât evident.

 Poate că așa e normal să fie, dar câteodată fiecare din noi se întâmplă să vedem prin ochii lui Kenge.

Atunci când se întâmpla asta cu cel de lângă noi, haideți să-l luăm de mână și să pășim alături de el înspre depărtările unde se văd bivolii. E o cale a experiențierii, a cunoașterii, pe care avem ocazia să pășim cu răbdare și voie bună :).

 Sursa: Daniel Gilbert, în cartea: „În căutarea fericirii”

Poveste trimisă de Andrei C. Mulțumim!