OPTIMISTUL

A FOST ODATĂ un tânăr optimist pe care îl chema Vasile. Acesta era genul de persoană care te făcea să-l urăşti. El era întotdeauna într-o dispoziţie bună şi avea întotdeauna ceva plăcut de spus.

Când cineva îl întreba ce mai face, el răspundea: “Numai bine şi foarte bine… şi de la foarte bine-n sus. Dacă aş duce-o mai bine de-atât, aş fi geamăn cu mine!”

El lucra ca administrator la restaurant. Când schimba locul de muncă, avea mai mulţi ospătari ce-l urmau din restaurant în restaurant. Motivul pentru care îl urmau ospătarii era atitudinea lui Vasile. El era un motivator natural.

Dacă un angajat avea o zi proastă, Vasile îl încuraja să privească partea pozitivă a lucrurilor. Văzând acest stil de comportament, un ospătar a devenit curios si s-a dus într-o zi la Vasile si l-a întrebat:

–          Nimeni nu poate fi pozitiv tot timpul. Tu cum reuşeşti acest lucru?

Vasile i-a răspuns:

–          În fiecare dimineaţă când mă trezesc îmi spun, „VASILE, TU AI DOUĂ ALTERNATIVE AZI. TU POŢI ALEGE SĂ FI ÎNTR-O STARE BUNĂ ORI ÎNTR-O STARE PROASTĂ”  EU ALEG SĂ FIU ÎN STAREA BUNĂ. De fiecare dată când mi se întâmplă ceva neplăcut, pot alege să fiu o victimă – ori pot învăţa ceva bun din acel lucru. Eu aleg să învăţ din greşeli. De fiecare dată când cineva vine la mine plângându-se, eu pot alege să le accept plângerile ori îi pot îndruma spre partea pozitivă a vieţii. Eu aleg întotdeauna partea pozitivă a vieţii.

–          Dar nu e prea uşor, a ripostat el.

–          Ba da, e uşor,  a zis Vasile. Viaţa e toată plină de alternative. Când elimini toată murdăria

din viaţă, fiecare situaţie care-ţi rămâne este o alternativă. Tu alegi cum să reacţionezi la situaţii!… Tu alegi felul prin care oamenii îţi vor influenţa starea sufletească. Tu alegi să fi într-o stare bună ori rea. Totul până la urmă se rezumă la faptul că: TU ALEGI FELUL ÎN CARE ÎŢl TRĂIEŞTI VIAŢA.

Tânărul a reflectat la ceea ce a spus Vasile.

El a părăsit munca de la acel restaurant în momentul în care şi-a terminat studiile universitare.

Își aducea adesea aminte de Vasile, în special atunci când trebuia să aleagă o alternativă de viaţă.

Câţiva ani mai târziu a aflat că Vasile făcuse ceva ce nu e voie să faci în restaurante: într-o dimineaţă a lăsat uşa din spate deschisă şi a fost atacat de trei hoţi cu pistoale. Pe când încerca să deschidă seiful, mâna sa tremurând de frică strică combinația lacătului. Hoții au intrat în panică și l-au împuşcat. Spre norocul lui, Vasile a fost descoperit destul de repede şi a putut fi dus în grabă la spital. După o operaţie ce a durat 18 ore şi după mai multe săptămâni de reanimare, Vasile a fost eliberat din spital cu câteva fragmente din glonţ încă rămase în corp.

L-a văzut pe Vasile la câteva luni după acest accident. Când l-a întrebat cum o mai duce, el i-a răspuns;

–          Dacă aş duce-o mai bine de-atât, aş fi geamăn cu mine. Vrei să-mi vezi rănile?

A refuzat să-i vadă rănile, dar l-a întrebat în schimb ce i-a trecut prin minte în momentul în care a fost atacat.

–          Primul lucru ce mi-a trecut atunci prin minte a fost acela că trebuia să închid uşa din spate, a răspuns Vasile. Apoi, pe când zăceam la podea, mi-am amintit că aveam doua opţiuni: PUTEAM ALEGE SĂ TRĂIESC, ORI SA MOR. AM ALES SĂ TRĂIESC.

–          Nu ţi-a fost frică? Nu ţi-ai pierdut conştiinţa? l-a întrebat el.

Vasile a continuat:

–          Cadrele medicale au fost minunate. Ele îmi spuneau într-una că o să mă fac bine. Dar când m-au dus în camera de urgenţe şi am văzut expresia de pe feţele doctorilor şi surorilor mi s-a făcut foarte frică. Am citit în ochi lor: „Acesta e un om mort. ” Am ştiut că trebuia să acţionez imediat.

–          Ce ai făcut? l-a întrebat el.

–          Ei bine, era acolo o soră corpolentă ce striga continuu la mine, spuse Vasile. M-a întrebat dacă sunt alergic la ceva. „Da!…” am răspuns eu. Doctorii şi surorile s-au oprit din lucru şi aşteptau ca eu să continui. Am luat în mine o respiraţie adâncă şi am strigat cât am putut de tare,  „GLOANŢE” Peste râsetele lor, le-am spus că „EU AM ALES SĂ TRĂIESC. Aşa că vă rog să mă operaţi ca şi când aş fi viu, nu mort.”

Vasile a trăit mulţumită priceperii doctorilor săi, dar şi datorită atitudinii sale mentale deosebite.

Atitudinea… până la urmă – e totul!…

☼

Râdeţi! Râsul este muzica sufletului. Dacă vedeţi pe cineva fără zâmbet pe buze; daţi-le unul de-al vostru.

Depăşiţi lucrurile dificile devenind mai puternici mental, mai dinamici şi mai optimişti.

Nici o persoană şi nici o muncă pe care o aveţi de  făcut, nu va putea determina vreodată dispoziţia pe  care o aveţi. Singura persoană care poate face acest lucru sunteţi voi înşivă. Voi veţi decide în fiecare moment ce fel de dispoziţie să aveţi!

Pentru fiecare moment se creează o memorie. Faceţi ca fiecare moment să fie unul bun.

Sursa: Cartea Cărților de Înțelepciune, povestirea 160, Iordache Bota