Vrăbiuţa

Există o poveste despre o vrăbiuţă care a decis să nu zboare spre sud pe timpul iernii. Poate vrabia auzise sfatul înţelept al colegelor păsări şi pur şi simplu nu-i păsa. Poate îi plăcea unde se afla şi o deranja să facă o schimbare. Poate era din cei care tă­răgănează, amânând întotdeauna lucrurile fără un motiv serios. Poate îi era frică sau nu suporta să fie în mulţime sau poate că fusese doar furioasă şi rebelă.

Dar acestea sunt numai presupuneri. Fapt este că vrabia a re­fuzat să plece. N-a trecut mult totuşi, până să înceapă să îşi re­grete decizia. Iarna se instală. Vremea se făcu rece. Hrana era rară. A se ţine de principiile sale putea fi fatal, aşa că, fără trage­re de inimă, vrabia se ridică în aer şi îşi începu zborul spre sud.

Din nefericire, întârziase prea mult. Iarna era pe pământ, ză­pada acoperea câmpurile, iar vântul bătea aprig. Când începu să i se formeze gheaţă pe aripi, vrabia nu era sigură ce atârna mai greu, greutatea apei îngheţate sau povara inimii ei. Nemaifiind capabilă să continue lupta, coborî ca o săgeată din cer, căzând într-un padoc din curtea unei ferme.

Norocul a făcut ca o vacă să stea exact în acel padoc. Fiind preocupată cu un delicios balot de fân în care avea botul adânc îngropat, vaca nici nu a văzut şi nici nu a auzit vrabia îngheţată căzând în spatele său. Ea făcea doar ceea ce orice vacă ar fi făcut cu un delicios balot de fân. Mânca, şi după ce a terminat de mân­cat, a defecat — chiar peste vrabie.

“Acesta, s-a gândit vrabia, este cu adevărat sfârșitul!” Dar nu era atât de fatal pe cât anticipase păsărica. Bălegarul cald i-a topit gheaţa de pe aripi şi i-a ridicat temperatura. De fapt, vrabia se simţea atât de plăcut şi era atât de bine încălzită, încât a început să cânte.

Însă pisica fermierului pândea după colţul grajdului. Când a auzit ciripitul vrabiei, nu i-a venit să creadă ce noroc pe ea. Fo­losind balotul ca scut, pisica a înaintat târâş pentru a cerceta su­netele. Vrabia stătea în bălegar cântând. Se bălăcea cu autoindulgenţă în murdărie, prea absorbită de propriile senzaţii pentru a fi conştientă de pericolul potenţial.

Pisica nu a avut nevoie să se gândească de două ori. A ţintit ra­pid şi precis. A înhăţat repede pasărea din bălegar şi a mâncat-o.

 Da, aţi putea întreba care este poanta poveştii. Ei bine, se spu­ne că toate poveştile bune au o morală. Aceasta are trei.

•  Prima este că nu toată lumea care face pe tine îţi este duşman.

• A doua, nu oricine te salvează din rahat îţi este prieten.
• Şi a treia, dacă eşti fericit în murdărie, atunci ţine-ţi gura.

 Fiţi conștienți de consecinţele acţiunilor voastre. Luaţi decizii potrivite. Învățați să aveţi grijă de voi.

Sursa: Cartea: “101 povești vindecătoare pentru adulți”, Cap. Sporirea fericirii, autor George W. Burns