Secretul bărbii lungi

Un învățat, binecunoscut pentru cunoașterea sa și pentru barba magnific de lungă și albă, se plimba într-o seară pe aleile din Shiraz. Pierdut în gânduri, ajunse lângă un grup de cărăuși de apă, care se distrau pe seama lui. Cel mai chel din grup păși, în cele din urmă, mai aproape, se înclină adânc și spuse:

„Mărite maestre, eu și camarazii mei am făcut un pariu. Te rog spune-ne, unde stă barba ta când dormi noaptea? Pe cuvertură sau sub ea? ”

Învățatul, trezit din gândurile lui, se uită uluit și răspunse binevoitor: „Nu știu nici eu. Nu m-am gândit niciodată la asta. O să verific. Așteptați-mă mâine aici, la aceiași oră. Vă voi spune atunci.”

            Când veni noaptea și învățatul se culcă, văzu că nu poate să doarmă. Cu sprâncenele ridicate, se gândi unde își ține barba. Pe cuvertură? Sub ea? Oricât s-a gândit la asta, memoria nu-i putea da un răspuns. În cele din urmă, se decise să facă un experiment. Își puse barba pe cuvertură și voi să adoarmă. Dar o neliniște interioară îi cuprinse inima. Chiar era această poziție potrivită? Dacă era potrivită, de ce nu adormise cu mult timp în urmă? Cu aceasta în minte, își trase barba sub pături. Dar nici acest lucru nu-i făcu bine. Somnul era mai departe decât oricând. „Nu se poate să fie așa”, conchise el și își puse din nou barba peste cuvertură.

Se zbătu astfel toată noaptea – mai întâi cu barba deasupra, apoi sub cuvertură – fără vreun moment de somn ca răspuns la întrebarea sa. În seara următoare, se apropie de tandrul cărăuș de apă. „Prietene, îi spuse el, obișnuiam să dorm cu această splendidă barbă a mea și mă puteam bucura de fiecare dată de cel mai dulce somn. Dar, de când m-ai întrebat, nu mai pot să dorm. Mi-e imposibil să-ți răspund la întrebare, iar barba mea, gloria triumfătoare a înțelepciunii mele și semnul nobilei mele vârste, mi-a devenit străină. Nu știu dacă mă voi mai putea simți vreodată bine cu ea.”

 Atunci când încercăm să pătrundem cu mintea „minunile” ce ne-nconjoară, putem tulbura armonia firească a lucrurilor simple.

 Sursa: Cartea „Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie”, autor Nossrat Peseschkian