Profetul și lingurile lungi

Un credincios religios ortodox veni la profetul Elijah. Era îmboldit de întrebarea despre iad și rai, pentru că vroia, firește, să-și trăiască viața corespunzător. ”Unde este iadul, unde este raiul?” Rostind aceste cuvinte, se apropie de profet, dar Elijah nu îi răspunse. Îl luă pe om de mână și îl duse, pe alei întunecate, la palat. Trecură printr-o poartă de fier și intrară într-o încăpere largă, înțesată cu mulți oameni, bogați și săraci, unii în zdrențe, alții împodobiți cu bijuterii. În mijlocul camerei, o oală mare de supă, numită ”asch”, stătea deasupra unui foc aprins. Vasul ce fierbea împrăștia o aromă minunată prin încăpere. În jurul lui, grupuri de oameni cu obrajii supți și ochii goi căutau să-și obțină porția de supă.

Cel care venise împreună cu Elijah fu uimit când văzu lingurile pe care le purtau oamenii, pentru că erau la fel de mari ca oamenii înșiși. Fiecare lingura era alcatuită dintr-un castron de fier, incandescent de la focul supei, și, chiar la capăt, un mâner mic de lemn. Înfometații dibuiau lacomi în oală. Deși fiecare vroia porția lui, nu o obținea nimeni. Era dificil să ridice lingura grea din oală și, fiind ea foarte lungă, nici cei mai puternici nu puteau să o ducă la gură. Cei mai obraznici își ardeau chiar brațele și fața sau vărsau supă pe vecinii lor. Ocărându-se unul pe altul, se luptau și se loveau unul pe celălalt cu lingurile pe care ar fi trebuit să le folosească pentru a-și astâmpăra foamea. Profetul Elijah își luă însoțitorul de mână și îi zise: ”Acesta este iadul!”   Părasiră încăperea și, în curând, nu mai putură auzi țipetele infernale din dărătul lor. După o lungă călătorie prin pasajele întunecate, intrară într-o încăpere. Și aici erau mulți oameni care stăteau, în mijlocul camerei, era, din nou, o oală cu supă fierbinte. Fiecare dintre persoanele prezente avea o lingură gigantică în mână, exact ca și cele pe care Elijah și omul le văzuse în iad. Dar aici erau bine hrăniți. Putea fi auzit doar un murmur liniștit, mulțumit, laolaltă cu sunetele lingurilor cufundate în supă. Întotdeauna lucrau împreună câte doi oameni. Unul cufunda lingura în oală și își hrănea partenerul. Dacă lingura devenea prea grea pentru o persoană, alți doi ajutau cu instrumentele lor, astfel încât toată lumea putea mânca în pace. De îndată ce unul mânca de ajuns, era rândul altcuiva. Profetul Elijah îi spuse însoțitorului său: „Acesta este raiul!”

Sursa: Cartea „Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie”, autor Nossrat Peseschkian