O monedă veche stricată

Un tată şomer a patru copii se târa fără speranţă de-a lungul unei străzi pustii. Plecase de-acasă când se crăpase de ziuă, aşa cum făcuse în fiecare zi în ultimele câteva luni. Disperarea lui era evidentă din mersul lui şovăitor. Se aştepta deja ca rundele sale prin oraş să nu reuşească nici de astă dată să producă vreo muncă plătită.

Familia lui se lupta cu greutăţile vieţii. Facturile se adunau mormane, copiii se duceau uneori flămânzi la culcare, iar soţia lui începea să sufere de depresie. În timp ce-şi târşâia paşii pe drumul plin de colb, degetul mare de la picior a lovit ceva. Cu­rios, s-a aplecat să ridice obiectul. Era o monedă veche, strica­tă şi necunoscută. Insuficientă, s-a gândit, ca să ne uşureze traiul.

Cu toate acestea, s-a dus cu ea la bancă.

–          Nu este o monedă în circulaţie, i-a spus casiera.

Omul a ridicat neputincios din umeri. Acesta era felul în care îi mergea norocul. Casiera l-a sfătuit să o ducă la un numismat în capătul de jos al străzii. Colecţionarul i-a confirmat vechimea monezii şi i-a dat 30 de dolari pe ea.

Nespus de bucuros, sărmanul om a început să mediteze ce ar putea face cu această pleaşcă. Trecând pe lângă un depozit, a vă­zut nişte plăci de lemn frumos marmorate care erau ieftinite la vânzare. Îi putea construi soţiei lui câteva rafturi, căci tot spu­nea de un timp încoace că nu avea unde să-şi pună oalele şi bor­canele în modesta lor bucătărie.

Dându-şi cei 30 de dolari pe materialele respective, le-a săl­tat în spinare şi a pornit-o spre casă. Pe drum s-a întâmplat să treacă pe lângă un fabricant de mobilă. Ochiul profesionist al producătorului a remarcat imediat modelul atractiv marmorat, culoarea frumoasă şi calitatea deosebită a lemnului pe care

omul îl căra pe umeri. Avea o comandă să construiască un birou şi cu acest lemn putea să ceară un preţ mare, aşa că i-a ofe­rit omului 100 de dolari. Când acesta a ezitat, fabricantul de mobilă l-a tentat altfel, oferindu-i să-şi aleagă din diferite mo­bile prefabricate.

Exista printre ele un bufet care i-ar fi plăcut cu siguranţă so­ţiei lui. A făcut trocul respectiv şi a împrumutat de la producă­tor o roabă ca să şi-l transporte acasă. Drumul lui ducea pe lân­gă o proprietate nouă. O femeie, care-şi decora casa cea nouă, a privit pe fereastră şi a văzut omul cărând cu roaba tocmai mo­delul de bufet pe care şi-l dorea pentru rufe. I-a oferit 200 de do­lari pe el. Când l-a văzut că ezită, a ridicat oferta la 250 de do­lari. De astă dată omul a bătut palma cu ea, i-a înapoiat fabricantului de mobilă roaba şi s-a aşternut din nou la drum spre casă.

S-a oprit în faţa porţii. Mulţumit de norocul lui, şi-a băgat mâna în buzunar şi a scos de-acolo banii pe care i-i adusese acea zi. Voia să-i mai numere o ultimă dată şi de-abia aştepta să i-i arate soţiei lui.

Chiar în acel moment, un hoţ s-a repezit spre el din spatele unui tufiş, l-a ameninţat cu cuţitul, i-a furat cei 250 de dolari şi a zbughit-o. Soţia lui văzuse atacul de la geamul bucătăriei. A ieşit în fugă din casă:

–      Ce s-a întâmplat? a strigat. Eşti bine? Ce ai pierdut?

Omul a ridicat din umeri şi a spus:

–      Ei, doar o monedă veche stricată peste care am dat în di­mineaţa asta.

Învățați să refasonaţi o pierdere. Căutaţi cea mai bună explicaţie posibilă.

O pierdere poate fi minimizată prin felul cum o vedeţi.

Priviţi spre partea luminoasă. Găsiţi soluţia cel mai puţin dureroasă.

Sursa: 101 povesti vindecătoare pentru adulți. A învăţa să acceptam, autor: George W. Burns