Lumea este ca un ecou

“Mama îmi povestea deseori o scenă tensionată dintre ea şi tatăl meu. Într-o dimineaţă, ea şi mătuşa mea se aflau în baie, unde mama prepara o loţiune pe bază de tinctură de iod, pe care avea de gând s-o folosească pentru slăbit.

– Să nu faci asta, e otravă curată, spusese mătuşa mea.

Auzind aceste cuvinte, tata, care era în camera alăturată, a crezut că este vorba despre el şi şi-a închipuit că este ţinta unui complot. Aşa că, peste puţin timp, la micul dejun, a privit mâncarea cu un aer neîncrezător:

– Dă-i întâi lui Etienne să guste din ea, îi spuse el mamei mele.

– Poftim? Cum să-i dau ouă cu şuncă lui Etienne? La vârsta lui să mănânce aşa ceva?

La care tatăl meu a explodat:

– Ştiam eu! Vrei să mă otrăveşti!

Mama a ieşit trântind uşa în urma ei, oficializând astfel a nu ştiu câta ruptură dintre ei.

Lumea este ca un ecou: dacă strigi: „duşman”, ţi se va răspunde tot „duşman”. După mine, viaţa este colorată după modul în care este privită, fiind o reflexie a psihicului nostru. Dacă eşti o fire pesimistă, lumea ţi se va părea urâtă. Cel care poartă ochelari negri nu trebuie să se mire de faptul că va contempla un univers sumbru.

Marea majoritate a oamenilor comit una şi aceeaşi greşeală. Întrebându-se: „De ce sunt nefericit?”, aceştia îşi induc sentimentul de nefericire, aşa că nu ar trebui să fie surprinşi că regăsesc nefericirea în viaţa lor. Dacă un bucătar pune un şobolan mort într-o supă, nu ar trebui să se mire că aceasta are un gust rău.

În cele din urmă, ajungem să privim lumea printr-un grilaj impus de noi înşine. Acesta este motivul pentru care nu sunt în totalitate de acord cu teoriile freudiene. Freud  (1856-1939; psihiatru german) afirma că bărbatul este un polimorf pervers, iar femeia este isterică. El explică pe baza acestor „concepte” comportamentele noastre. Eu zic că dacă privim lumea prin gaura unei chei în formă de sex, categoric vom vedea o imagine tot în formă de sex!

Când afirmăm „sunt nefericit”, nu facem altceva decât să ne identificăm cu nefericirea. Astfel, ne condamnăm să vedem doar nefericirea. În schimb, dacă spunem: “Am un sentiment de nefericire”, poate că am conştientiza mai bine tot ceea ce această nefericire datorează percepţiei pe care o avem faţă de o lume concepută ca o succesiune de obstacole. Pe de o parte, a resimţi nefericirea şi, pe de altă parte, a crede că nefericirea există într-adevăr în sinea ta sunt două lucruri complet diferite.

La urma urmelor, fericirea poate fi considerată şi ca o abordare diferită a aceleiaşi realităţi. Dacă lumea nu este ostilă, atunci totul devine mai uşor, uşile se deschid, celălalt mă întâmpină, în loc să mă respingă, iar eu încetez să mă mai lupt cu morile de vânt. Cine ştie? Poate trăim într-o altă iluzie, într-o viziune a spiritului, care însă ne oferă un unghi de vedere mai larg, mai eficace şi mai convenabil decât nefericirea. Ce-ar fi dacă, în loc să ne plângem mereu de o lume ostilă, am încerca să ne bucurăm de senzaţiile oferite de această lume?

Dacă împărtăşim cu cineva o suferinţă, aceasta se atenuează. Dacă împărtăşim bucuria, aceasta sporeşte. Nu cumva ne aflăm în faţa dovezii că fericirea ne oferă un câmp de vedere mai larg decât nefericirea? O figură încruntată, posacă, presupune activarea a şaizeci de muşchi ai feţei, în timp ce o figură surâzătoare, doar a optsprezece muşchi. Atunci, de ce să ne obosim?

Lumea nu ne este a priori ostilă

► Lumea face parte din noi la fel cum şi noi facem parte din ea. Să nu o considerăm un duşman.

► Să îndurăm întâmplările nefericite. Să nu spunem însă „sunt nefericit”, pentru că astfel ne vom induce noi înşine nefericirea, când ea s-ar putea să existe doar în imaginaţia sau în drumul nostru, dar nu şi în fiinţa noastră.

Sursa: Cartea “Terapie pentru fericire”, autor: Dr. Etienne Jalenques, pag. 46