Sa tinem minte ce sa nu uitam

O femeie mi-a spus într-o zi cum a redescoperit ceva atât de important, încât părea greu de imaginat că l-ar fi putut uita vre­odată. Din nefericire, sunt momente în vieţile noastre, ale tutu­ror, când adevărurile simple sunt trecute cu vederea sau când în­ţelepciunea conţinută în ele este dată deoparte de toate necesităţile vieţii şi traiului. Exact asta i s-a întâmplat Samanthei.

Crescuse într-un mic oraş la ţărmul mării. Din câte mi-a spus despre acesta, era greu de imaginat o ambianţă mai idilică în care să-ţi petreci copilăria. Venea de la şcoală de-a lungul plajei, culegând de pe mal scoici frumoase, sepii cu spinarea moale pen­tru crescătoria ei de păsări şi alte surprize misterioase care erau aduse de valuri din tot felul de rămăşiţe ce pluteau în apele ocea­nului.

Iubea libertatea pe care o simţea când briza mării, de o răcoa­re revigorantă, îi adia prin şuviţele lungi. Alerga, toată numai bucurie, picioarele afundându-i-se în nisip şi stropii reci plescăindu-i pe degete. Pescăruşii o chemau de sus cu strigătele lor ori se avântau din aer aidoma unor suliţe spre sol când ţinteau ceva ce le putea servi de hrană. Când delfinii zburdau în golf ea sărea în sus de încântare, dar ceea ce-i plăcea cel mai mult era să şadă pe stânca ei preferată pe un promontoriu abrupt, urmărind nuanţele pastelate ale apusului de soare, când o minge caldă de lumină se cufunda în braţele mării.

Pe măsură ce a crescut, a avut tot mai puţină vreme să colin­de de-a lungul ţărmului. Timpul a devenit important într-un mod în care nu fusese niciodată în copilăria ei. Era adolescentă acum. Invăţa să preia responsabilităţile maturităţii care bătea la uşă şi, odată cu vârsta adultă, a venit şi implicarea că trebuia să uite de plăcerile şi voioşia copilăriei. Acum era vremea să se pre­gătească pentru viitor şi să uite bucuria de a fi în prezent. Avea teme de făcut, examene pentru care să studieze şi o carieră la care să se gândească.

Samantha s-a adaptat bine. Şi-a trecut examenele cu brio, a fost admisă la o facultate bună de drept şi şi-a părăsit orăşelul de la ţărmul mării pentru a urma o carieră în metropolă. In pri­mii ani găsea mereu timp să se întoarcă în orăşelul ei de pe coas­tă în concedii, dar acestea treceau repede. Tensiunea tot mai mare a noii cariere a însemnat că mai rămânea doar puţin timp pen­tru vizitele acasă şi încă şi mai puţin pentru a se plimba pe ma­lul pe care-l iubise atât.

Succesul a adus înstărire şi un apartament frumos în subur­bia „corectă”, dar, din păcate, nu şi fericire. Samantha se simţea tot mai descurajată. Ii lipseau libertatea şi voioşia copilăriei. Spe­rând să le redobândească, a angajat un artist să-i picteze un ta­blou mare al unui apus în golful ei de-acasă. Stătea în faţa tablo­ului, încercând să-şi recapete amintirile.

Era frumos, dar nu a funcţionat. Deznădejdea ei a crescut, iar sănătatea a scăzut. A constatat că devine tot mai sensibilă la ră­celi şi gripe — acele boli agasante care îţi amintesc că eşti vulne­rabil şi îţi semnalează că ceva nu este chiar în regulă cu tine.

A căutat muzică new age, sperând să aducă în livingul ei su­nete de valuri, de pescăruşi şi de balene. Se forţa să stea în faţa tabloului şi să asculte sunetele artificiale ale oceanului. Dar mintea ei nu era acolo. Avea termene-limită de respectat, obiec­tive financiare de realizat şi probleme de afaceri de rezolvat.

Intr-o zi a trebuit să viziteze un client care trăia la mare. Când a părăsit biroul lui pe seară, soarele apunea. Urmându-şi inima, mai degrabă decât ce-i dicta mintea (care îi amintea de raportul urgent pe care trebuia să-l încheie până a doua zi), şi-a condus maşina într-un parc de la malul mării. Samantha şi-a azvârlit pantofii din picioare, şi-a scos ciorapii şi a început să meargă prin apa de lângă mal. Nisipul rece, umed îi masa tăl­pile picioarelor, briza proaspătă a oceanului îi mângâia sufle­tul şi a simţit cum se înalţă, ca şi cum s-ar fi aflat pe aripile unui pescăruş.

Se simţea întinerită. Timpul petrecut la ţărmul mării fusese reconfortant şi agreabil. Inima i s-a înălţat, trupul i s-a relaxat, iar mintea i s-a concentrat pe prezent. Când era copil, învăţa­se ceva despre sursa sănătăţii şi fericirii ei. Tot timpul, o păr­ticică din ea ştiuse cum să activeze din nou această sursă. Se mira cum de putuse să uite vreodată un lucru atât de impor­tant şi se întreba cum se putea asigura că nu-l va mai uita nici­când.

Gaseste-ti timp pentru a-ti aminti ce a functionat in trecut pentru tine, foloseste-ti abilitatile din trecut pentru a face fata prezentului!

Dezvolta-ti obiceiuri prin care sa ai grija de tine!

Sursa: 101 povesti vindecatoare pentru adulti – autor: George W. Burns