Cerul înstelat

Sherlock Holmes şi dr. Watson au plecat cu cortul. Pe când stăteau întinşi pe paturile de tabără, ghemuiţi în sacii lor de dormit, şi priveau în sus la stele, Holmes i se adresă lui Watson:

— Watson, dragă prietene. Când priveşti la cerul înstelat, ce îţi spune el?

Watson studie corpurile cereşti care luminau în întuneric cu punctele lor scânteietoare şi deliberă un timp înainte de a răspunde:

— Ei bine, zise el, din perspectivă meteorologică, cerul fără nori îmi spune că ne putem aştepta la o noapte rece, fără ploaie. De asemenea, nu este niciun semn de ceaţă în jurul lunii, aşa că îndrăznesc să prevăd că mâine va fi la fel de frumos cum a fost astăzi. S-ar putea să avem un vânt uşor, dar cerul nu indică vreun semn de vreme urâtă.

Din perspectivă nautică, mă reconfortează privitul stelelor. Formaţiunile lor au fost cartografiate şi cursurile lor observate cu o asemenea minuţiozitate ştiinţifică, încât ele sunt imense ajutoare practice de navigare. Stelele i-au ghidat în siguranţă pe marinari în jurul lumii. Ele le-au permis exploratorilor să ajungă în cele mai întunecate şi mai intangibile regiuni ale planetei noastre. Ele le servesc drept punct de referinţă oamenilor pentru a identifica unde se află şi unde se duc. Contribuţia lor la siguranţă şi explorare a fost atât de incomensurabilă, încât nu ne-am fi putut descoperi niciodată lumea noastră fără o călăuzire din lumea lor.

Din punct de vedere estetic, cerul înstelat îmi aminteşte de frumuseţea care este atât de proprie lumii noastre. Privim la stele şi le admirăm abundenţa de modele sclipitoare care ne transportă într-un tărâm mistic al îndepărtatului şi intangibilului. Generaţie după generaţie s-a bucurat de constelaţiile cunoscute şi le-a arătat fiecărei noi generaţii de copii: ele sunt un memento al frumuseţii care este proprie lumii noastre şi lucrurilor din jurul nostru.

Dintr-o perspectivă astronomică, stelele îmi spun că sunt miliarde şi miliarde de lumi acolo, pe care nu vom ajunge niciodată să le cunoaştem. Există galaxie peste galaxie care se întind departe pe mii şi milioane de ani lumină, într-un interval de timp pe care scurta noastră existenţă nu ne permite să îl măsurăm. Sistemul nostru solar este doar o mică parte dintr-un mare univers — un univers dincolo de cuprinderea şi înţelegerea noastră.

Din punct de vedere spiritual, îmi spune că dacă există o creaţie atât de vastă acolo, este logic să deduc că trebuie să existe un creator. Dat fiind că trebuie să existe un dumnezeu sau o zeitate care a format toate aceste stele şi planete, privitul la ele trezeşte în mine un adânc sentiment de spiritualitate.

Dintr-o perspectivă personală, îmi amintesc de ceva despre mine. Mă fac să mă simt nesemnificativ, ca şi cum aş fi doar un simplu grăunte sau cel mai mic dintre puncte, pe faţa imensă a universului. Mă uit la stele şi sunt umilit de orice gânduri anterioare de autoimportanţă sau mândrie. Ele îmi amintesc de Iocul meu în lume şi locul meu în raport cu alţi oameni…

Astfel, pentru o vreme, Watson continuă, descriind multeIe, numeroasele lucruri pe care i le spuneau stelele când stătea pe spate şi privea la ceruri. In fine, la sfârşitul monologului, îşi întoarse capul, îşi deplasă privirea de la bolta clipitoare de deasu¬pra pentru a se uita la Holmes şi întrebă:

— Când te uiţi la cerul înstelat, ce îţi spune, Holmes?

Holmes trase adânc din pipă, făcu un moment de pauză în timp ce dădea afară fumul şi apoi răspunse:

— Este elementar, dragă Watson. Îmi spune că cineva ne-a furat cortul.

Nu te lăsa prins în “paralizia analizei”, fi practic nu filosofic, pentru că rişti să îţi scape probleme importante. Caută răspunsuri simple, pragmatice, nu face lucrurile mai complexe decât e necesar. Lasă lucrurile in simplitatea lor.

 Sursa: 101 poveşti vindecătoare pentru adulţi. Sporirea fericirii, autor George W. Burns, pag. 421