Dumnezeu

July 29th, 2011

Într-o ţară îndepărtată a fost odată un împărat care cu cît îmbătrînea, cu atît simţea mai mare mîhnire în suflet.

“În viaţa mea, zicea dînsul, am gustat şi am văzut tot ce este îngăduit omului să guste şi să vază. Ceva însă în toată viaţa mea n-am văzut: pe Dumnezeu. Trebuie să-l văd!”

Şi dădu poruncă mare boierilor, sfetnicilor şi preoţilor săi:

– Dacă nu-mi veţi arăta pe Dumnezeu, am să vă pun pe toţi la închisoare şi am să vă pedepsesc straşnic!

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Semnele lui Dumnezeu

July 28th, 2011

Semnele lui DumnezeuUn bătrân arab incult obișnuia să se roage cu o asemenea fervoare în fiecare noapte, încât proprietarul cel bogat al caravanei se hotârî să-l cheme la el pentru a discuta.

“De ce te rogi cu o asemenea devoțiune? Cum știi tu că Dumnezeu există, când tu nici nu știi să citești?”.

“Știu, domnule. Pot citi tot ceea ce Marele Tată Ceresc scrie”.

“Dar cum?”

Umilul servitor explica.

“Când primiți o scrisoare de la cineva de departe, cum recunoașteți scriitorul ei?”

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Rugaciunea

July 27th, 2011

RugaciuneaPotrivit legendei, intr-o dimineata, dupa o sesiune istovitoare de rugaciuni, novicele il intreba pe staret daca rugaciunile L-au adus pe Dumnezeu mai aproape de umanitate.

“O sa-ti raspund cu o alta intrebare”, spuse staretul. “Rugaciunile tale vor face ca maine soarele sa rasara?”

“Nu, bineinteles! Soarele rasare in virtutea unei legi universale”.

“Ai deja raspunsul la intrebarea ta. Dumnezeu este aproape de noi, fara sa conteze cat de mult ne rugam”.

Novicele e socat. “Vrei sa spui ca rugaciunile noastre sunt inutile?”

“Absolut deloc. Daca nu te trezesti suficient de dimineata, nu poti vedea rasaritul soarelui.

Chiar daca Dumnezeu e intotdeauna aproape, daca nu te rogi, nu vei reusi niciodata sa-I simti prezenta”.

Povestire preluata din cartea lui Paulo Coelho “Like the Flowing River”


GD Star Rating
loading...

Lacrimile deşertului

July 26th, 2011

Lacrimile deşertuluiCum a ajuns la Marakesh, misionarul s-a hotîrît să se plimbe în fiecare dimineaţă prin deşertul de la marginea oraşului. La prima plimbare, a observat un om întins în nisip, cu mîna mîngîind pămîntul şi cu urechea lipită de el. “E un nebun”, îşi spuse. Dar scena se repetă în fiecare zi şi, după o lună, intrigat de acea purtare ciudată, hotărî să se adreseze străinului. Cu mare greutate – pentru că încă nu vorbea fluent araba – îngenunche lîngă el şi-l întrebă:

– Ce faci dumneata aici?

– Îi ţin de urît deşertului, şi-l consolez pentru singurătatea şi lacrimile lui.

– Nu ştiam că deşertul poate plînge.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...