Sărăcia şi bogăţia inimii

Bogăţia sau sărăcia nu au a face cu lucrurile, cu banii, cu orice alt fel de posesie materială!

Bogăţia sau sărăcia pleacă şi se sfîrşesc în inima şi-n mintea omului.

Omul bun se simte bogat şi este cu adevărat bogat, căci bunătatea sa învie frumuseţea şi toate calităţile, pe care nimic, absolut nimic pe lumea aceasta nu le poate compensa.

Urîţenia inimii şi a minţii înseamnă „sărăcie”. Răutatea te face sărac lipit pămîntului, căci ea îţi răpeşte – fără să ştii – legătura cu Dumnezeu, ce nu se mai poate exprima prin tine, dar poate plînge lîngă tine, fără să-ţi poate da ajutor. Omul este binecuvîntat cu liber arbitru. Dacă el alege să întreţină răutatea, ura, mînia şi discordia în inima sa, are libertatea să o facă. Nici Dumnezeu, nici sfinţii, nici măreţii arhangheli, nicio putere cerească sau omenească nu poate opri acţiunea implacabilă a legii alegerii, afară de tine însuţi. Dacă alegi să intoxici şi să te intoxici în lăuntrul tău, oricît de mărunt ai crede că eşti, responsabilitatea alegerii tale rămîne, la fel şi consecinţele ei. Sărăcia inimii şi a minţii rămîne consecinţa firească şi imediată a răutăţii.

Cel puţin aici şi acum, în această viaţă „unică” în forma în care te afli, în corpul de azi şi de acum, merită încercarea şi strădania continuă de a te îmbunătăţi pe tine însuţi.

Cum nici regii, nici cerşetorii nu-şi iau averile sau sărăcia după ei, devine limpede că omul nu-şi poate găsi esenţa în ele. Merită atunci ca, pe drumul trecătoarei noastre experienţe fizice, să ne întoarcem privirea către interior, unde inima noastră, deja bogată, deja frumoasă şi întreagă aşteaptă să alegem reîntîlnirea cu ea. Cuvintele, gîndurile şi faptele unei inimi bogate mîngîie şi îmbogăţesc tot mai mult inima omului, ca şi peisajul subtil, energetic al lumii înconjurătoare! Nici un alt fel de bogăţie nu poate vibra în acelaşi ritm fabulos, în acelaşi registru magistral precum vibrează un singur gînd de iubire şi un singur gînd de iertare. Sensul omului şade înscris adînc şi tulburător în inima sa, în vreme ce el, precum căutătorul de comori din legende, porneşte prin lumea materială în căutarea ei. Cînd omul renunţă la un gînd rău, Dumnezeu se bucură în el. Şi cînd omul alege gîndul rău, Dumnezeu plînge în faţa acestei alegeri. Căci el îşi adînceşte sărăcia şi se depărtează de la Dumnezeu prin gîndurile rele, cărora le dă crezare singur. Să-ţi îngrijeşti gîndurile în fiecare zi, aşa cum grădinarul cel pasionat îngrijeşte florile! Căci gîndurile îţi reaşază sentimentele şi, după ce le vei gîndi, de vor fi bune sau urîte, aşa vei simţi. Vei pune stavilă simţirii frumoase de care eşti capabil, continuînd să îmbrăţişezi gînduri negre, ostile, deprimante şi urîte. Şi apoi, cînd alţi oameni vor vorbi despre frumuseţe, tu vei zice: „E absurd: Asta nu există”. Din pricina sărăciei mentale şi a sărăciei ascunse în simţurile tale nu-i vei putea vedea nici pe Dumnezeu, fie şi dacă el ar sta la doi paşi de tine. Inima săracă vede sărăcia ca realitate. Inima rea vede răul peste tot. Dar omul poate alege. Poate spune într-o zi: „Stop” gîndurilor sale de ură şi de răutate. Dacă înţelege că ceea ce cultivă cu inima şi cu mintea este ceea ce va şi lua după el, omul – chiar cel mai decăzut, mai mizer, mai rău – are şansa mîntuirii de demonii urii, ai răutăţii, ai răzbunării şi ai durerii. Poate nu-i nimic mai important într-o viaţă decît clipa în care accepţi că poţi mînca oricînd din pomul binelui şi al răului sau poţi mînca din pomii puşi anume de Dumnezeu în calea ta pentru ca tu să rămîi locuitor al Raiului inimii. Noi sîntem, încă, Adam şi Eva!

De ce n-am alege, oare, să renunţăm la amăgirea că răul ne foloseşte la ceva, afară de a ne întrerupe legătura cu bogăţia ce ne aşteaptă în inima noastră?

Sursa: Editorialul din Naţional