Să „ridici” un alt om în propriii tăi ochi!

Nu te mulţumi să construieşti case fastuoase, ziduri reci, prestigii vulnerabile, staturi sociale instabile şi lucruri care se prăbuşesc la o simplă zguduire a vulcanilor. Dacă nu construieşti în existenţa ta măcar un singur om, dacă nu-l ridici în propriii săi ochi şi nu-l ajuţi să se consolideze pe sine însuşi, degeaba ridici ziduri şi iarăşi ziduri. Oamenii apropiaţi sînt cu mult mai preţioşi decît toate zidurile lumii, dar tu nu ştii prea bine aceasta.

Şi, chiar dacă simţi că-i adevărat, nu reuşeşti în totalitate să-ţi dai seama că tocmai pe cel care te construieşte îl ignori şi pe cel pe care îl iubeşti mai mult, îl şi loveşti mai mult!

Îl construieşti pe cel de lîngă tine, fie un copil, fie o femeie sau un bărbat, fie un prieten, fie un coleg sau un şef, o rudă apropiată sau o simplă cunoştinţă de cîte ori observi la el tot ce are mai bun. Observă-i strălucirea ochilor şi bucuria ce i se aşterne pe chip atunci cînd te vede. Observă-i îngăduinţa, toleranţa, dragostea de oameni, bucuria de a exista, efortul de a-ţi dărui şi pe acela de a se dărui altora. Poţi să taci. Nu-i nevoie să-l lauzi pe celălalt, să-i faci scară la cer printr-o portavoce. Tu înfăptuieşti în el o construcţie extraordinară atunci cînd îl observi în lumină.

Pune-i pe ceilalţi în lumină, fă-i să strălucească împrejurul tău, observînd ce-i minunat în structura lor corporală, în caracterul lor.

Iubeşte la copil inocenţa, pentru ca ea să-i rămînă pentru totdeauna în fire. Iubeşte la omul din apropierea ta seninătatea, pentru ca ea să-l însoţească de-a lungul întregii existenţe.

Apreciază ceea ce spune, ce face, ce gîndeşte, ce vrea să construiască omul apropiat, căci prin această iubire îl construieşti pentru el însuşi şi pentru tine însuţi.

Nu prin vorbe ridici pe culmi oamenii din jurul tău, ci prin observaţii interioare pozitive.

Aceasta este energia ce se scurge către ei în mod nelimitat şi-I ajută apoi să meargă prin viaţă cu fruntea sus, întru împlinirea unor vise frumoase şi a unor idealuri înalte. Ceea ce afirmi despre un om devine omul însuşi în relaţia cu tine.

Ceea ce altul afirmă despre tine devii în relaţia cu el.

Iată de ce ne purtăm diferit, de ce sîntem atît de iubitori cu unii şi atît de groaznici, de intoleranţi, de captivi în gîndirea negativă atunci cînd relaţionăm cu alţii. Ne construim reciproc şi ne prăbuşim reciproc!

Dacă am înţelege mecanismul construcţiei de sine, ca şi mecanism al construcţiei de altul, cît s-ar schimba lumea!

Nu ne-am zgîi la televizor pentru a observa ce urît vorbeşte x şi nici n-am căuta în realitatea înconjurătoare urîtul, decăderea, absurdul şi mizeria. Nu le-am cunoaşte pe acestea atît de barbar la nivelul experienţei de viaţă.

Oamenii iubiţi ne-ar iubi ca flăcările ce nu se sting niciodată şi noi înşine am construi pentru ei un fel de mică grădină a Raiului aici şi acum.

Construieşte-ţi politicienii buni, observîndu-i în faptele lor bune.

Construieşte-ţi partenerul de viaţă, observîndu-i în acţiunile lui bune. Observă divinul inocent din copilul tău, pentru ca el să devină divin. Altfel, nu se poate concepe niciun fel de schimbare în bine.

Nu se poate visa la un destin fericit, fără ca tu să fii cel ce-l construieşte zi de zi în propria ta minte.

Sursa: Editorialul din Naţional

“Se poate întâmpla ca un prieten pentru care aveţi multă afecţiune să vă devină indiferent, şi sunteţi înclinaţi să credeţi că adevărata cauză stă în schimbarea sa: el a pierdut ceva din ceea ce vă făcea să îl iubiţi.

În realitate, poate că voi aţi pierdut un element ce vă permitea să îl apreciaţi. Şi iată că aceasta se întâmplă uneori şi cu discipolii în raport cu Maestrul lor. Atunci când discipolul este sincer şi animat de dorinţa de a se perfecţiona, el vede lumina şi înţelepciunea Maestrului său.

Dar dacă are alte interese, dacă devine leneş şi renunţă la exerciţiile sale spirituale, el nu îl mai vede cu aceiaşi ochi pe Maestrul său. Trebuie să fim deci puţin psihologi pentru a înţelege motivul schimbărilor pe care ne închipuim că le observăm în jurul nostru.

Deseori pretindem că ceilalţi nu mai sunt ce erau, dar mai întâi trebuie să ne analizăm şi vom descoperi poate că schimbările s-au produs în noi înşine. ”

“It can happen that you stop caring about a friend for whom you had a lot of affection, and you tend then to think it is because they have changed: they have lost something of what made you like them. Actually, it may be you who have lost an element that allowed you to appreciate them. That can sometimes happen with disciples, too, with regard to their master. When disciples are sincere and prompted by the desire to improve themselves, they see their master’s light and wisdom. But when they have other interests, when they become lazy and neglect their spiritual exercises, they no longer see their master in the same light.

So you have to be somewhat perceptive to understand the reason for the changes you think you see around you. Very often, you claim that other people are no longer what they once were, but first you should look at yourself, and you may discover that the changes that have taken place are in you.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov