Autocontrolul in momentele dificile
Dr. Martin Luther King Jr. spunea odata, intr-un discurs: „Demonstrezi cine esti cu adevarat, nu prin atitudinea pe care o ai in perioadele de siguranta si de liniste, ci prin atitudinea pe care o ai in momentele dificile si in incercarile vietii”. Cat de adevarat. Calitatea noastra, ca fiinte umane, se vede cu mult mai bine in infruntarea unei probleme, decat in momentele lipsite de griji.
Oricine poate fi pozitiv, politicos si amabil, cand lucrurile merg bine. Ceea ce ii distinge pe oamenii cu caracter extraordinar de ceilalti este reactia pe care o au atunci cand viata ii confrunta cu una dintre inevitabilele sale obstacole. Acestia nu se prabusesc, nu se dau batuti. Gasesc in ei insisi resursele pentru a arata lumii latura lor cea mai buna, chiar mai mult decat in imprejurarile obisnuite.
loading...
Iata o intrebare de la Univers
Iata o intrebare de la prietenul tau, Universul:
Cat timp iti petreci gandindu-te la scara mare? Si cand spun mare, ma refer la o scara foarte MARE.
Perfect! Realitatea de care vei avea parte va fi exact atat de mare cat este scara la care gandesti!
Ce coincidenta!
loading...
Daruiti-va dar nu va transformati in martiri
Urmati regula: Million Dollar Baby
– de Robin Sharma –
Mi-a plăcut filmul “Million Dollar Baby”. M-a mişcat adânc. Este de neuitat. Şi, cu toate că propune atât de multe lecţii de viaţă, una dintre ele m-a impresionat în mod deosebit: “Protejaţi-vă.”
Mă consider un optimist de primă clasă. Încerc să fiu incredibil de pozitiv. Sunt hotărât să văd aspectele bune în orice situaţie şi binele în orice persoană. Aştept, cu adevărat, tot ce este mai bun de la viaţă. Dar mă regătesc şi pentru ce este mai rău. Este o atitudine raţională. Viaţa nu este o poveste cu zâne. Trebuie să spun că a te aştepta la bine şi a fi în acelaşi timp pregătit pentru rău nu este un echilibru uşor de găsit. Dar cred că este important ca fiecare dintre noi să se străduiască să realizeze acest echilibru şi să caute propria sa cale de implinire.
loading...
Nu judeca o carte după coperta ei!
O doamnă înveştmântată într-o decolorată rochie cu crinolină şi soţul ei, purtând un costum ros confecţionat din pânză ieftină, au coborât la Boston din tren, îndreptându-se timid, fără a avea o programare anticipată, către reşedinţa preşedintelui Universităţii Harvard. La văzul acestora, secretara se întrebă, în sinea ei, ce treabă ar avea asemenea înapoiaţi provinciali la Harvard şi, cu deosebire, ce ar căuta ei în Cambridge.
“Am dori să-l vedem pe preşedinte,” spuse molcom bărbatul.
„Este ocupat toată ziua,” a ripostat vehement secretara.
„Vom aştepta,” replică acesta.
loading...
Paulo Coelho: Ce este fericirea?
E o întrebare care nu m-a mai zgândărit de mult timp, mai ales că habar n-am care-i răspunsul. Şi nu sunt singurul.
În toţi aceşti ani am trăit lângă o grămadă de oameni diferiţi: bogaţi, dar şi săraci, puternici, dar şi oarecare. În ochii tuturor celor cu care mi-am încrucişat drumul – inclusiv războinici şi înţelepţi, oameni care nu ar fi avut motive să se plângă – am zărit mereu ceva lipsă.
Unii oameni par fericiţi: probabil pentru că nici nu se gândesc la asta. Alţii fac planuri: „Voi avea un soţ, un cămin, doi copii şi o casă la ţară“. Cât timp gândurile îi ţin ocupaţi, sunt precum taurii în căutarea toreadorului: nu gândesc, doar continuă să se mişte.
loading...
Privirea tatalui
Un adolescent trăia împreună cu tatăl său, cei doi cultivând o relaţie cu totul şi cu totul deosebită. Părintele credea cu desăvârşire în strategia încurajării, sprijinindu-şi fiul ori de câte ori acesta trebuia să ajungă la liman. Tactica nu a dat greş niciodată.
Tânărul a fost cel mai scund elev al clasei atunci când a intrat la liceu. Cu toate acestea, tatăl continua să-i fie mereu alături, încercând să-l lămurească că, dacă nu ţine morţiş, nu este nevoie să intre în echipa de fotbal.
Băiatul însă adora fotbalul şi a decis să facă faţă acestei provocări sportive. Era dispus să-şi investească toată energia în cadrul antrenamentelor, aşteptând cu speranţă ziua când urma să fie trimis pe teren să joace. În ciuda faptului că pe tot parcursul anilor de liceu nu a pierdut nici un antrenament şi nici un meci de fotbal, el a aşteptat mereu răbdător pe banca de rezervă, fiind ovaţionat mereu de cuvintele încurajatoare ale părintelui prezent în tribune. După ce a devenit student, adolescentul a decis să-şi încerce norocul ca şi rezervă permanentă a echipei sale de fotbal.
loading...
