Persoană în dezvoltare (4)

Adolescenţa

Este probabil perioada cea mai complicată şi plină de încercări din viaţă şi deci cel mai greu de descris, studiat sau experiat. Între vârsta de 10 şi 20 de ani apar mai multe schimbări şi devin evidente mai multe diferenţe individuale decât în oricare altă perioadă a vieţii. Brusc, corpul copiilor arată semnele maturizării sexuale iar feţele devin mai puţin copilăreşti. Schimbările pubertăţii sunt universale dar variaţiile în ceea ce priveşte momentul declanşării şi modul de exprimare al acestor schimbări, diferenţele dintre adolsecenţi sunt enorme, şi ele depind, desigur, de sex, gene şi alimentaţie. Diversitatea în dezvoltarea intelectuală este de asemeni mare, mulţi adolescenţi sunt tot atât de egocentrici ca preşcolarii, iar alţii ajung la gândirea abstractă a omului matur. Dezvoltarea psihosocială arată o diversitate încă şi mai mare, căci adolescenţii îşi formează o identitate, alegând dintr-un vast număr de posibilităţi în exprimarea sexuală, carieră şi chiar politică.

Şi totuşi aceste diferenţe nu trebuie să umbrească ceea ce este comun experienţei de adolescent, pentru că toţi adolescenţii se confruntă cu aceiaşi încercare: ei trebuie să se adapteze formei şi mărimii corpului lor, sexualităţii trezite, să gândească într-un alt mod şi să se lupte pentru maturitatea emoţională şi independenţa economică ce caracterizează starea adultă. Eforturile adolescentului de a rezolva această încercare sunt adesea marcate de confuzie şi durere.

Decada furtunoasă?

Adolescenţa este o perioadă de renaştere. Psihanaliştii în mod special credeau iniţial că stresul adolescenţei nu poate fi evitat pentru că matruizarea sexuală bruscă vine inevitabil în conflict cu normele culturale care inhibă exprimarea sexuală liberă. Părinţii nu pot preveni conflictele adolescenţei pentru că ei sunt chiar una din cele două părţi în conflict.

O perspectivă mai echilibrată asupra adolescenţei a apărut când s-au făcut cercetări statistice, pentru că înainte se generalizaseră concluziile cazurilot atipice de adolescenţi la întreaga populaţie. De fapt, satistica arată că adolescenţii, în medie, nu sunt chiar atât de tulburaţi sau la discreţia impulsurilor sexuale sau total contra valorilor părinţilor, nici atât de rebeli sau disidenţi politic. În plus, adolescenţii cu tulburări au de regulă o istorie personală cu tulburări. Se întâmplă extrem de rar ca un copil de 10 ani care a fost cu-adevărat iubit de părinţi, s-a adaptat bine în perioadele preşcolare şi şcolare, să devină un adolescent cu tulburări severe.

Pubertatea

Primele semne ale pubertăţii sunt invizibile, următoarele semne sunt vizibile pentru adolescent dar nu şi pentru cei din jurul lui, şi, în final, pubertatea devine evidentă pentru toţi din jurul adolescentului. Mai specific, primul semn (invizibil) este creşterea concentraţiei de hormoni în sânge (estrogen mult la fete şi în mică măsură la băieţi, testosteron la băieţi foarte mult şi foarte puţin la fete). Această creştere hormonală precede cu un an primele semne vizibile (începutul creşterii sânilor la fete şi a testiculelor la băieţi). După încă un an adolescentul creşte rapid fizic, lucru vizibil celorlalţi. Creşterea fizică începe cu o creştere în greutate înainte de creşterea în înălţime, mai ales la fete, care acumulează ţesut adipos în zona pulpelor, feselor, braţelor şi abdomenului. Urmează o creştere în înălţime care consumă o parte din acumularea adipoasă. După aproximativ un an de la aceste creşteri în greutate şi înălţime apare o creştere a musculaturii. În medie, de la 10 la 14 ani, o fată creşte cu 17 kg şi 24 cm, iar un băiat cu 19 kg şi tot cu 24 cm.

În afară de creşterile fizice, unele schimbări în funcţionarea glandelor de transpiraţie, deşi nesemnificative în ansamblul schimbării fizice, îi afectează mult pe adolescenţi. Apare astfel acneea, care afectează 2/3 din băieţi şi 1/2 din fete între 14 şi 19 ani, apoi părul devine mai unsuros iar corpul mai mirositor, astfel că adolescenţii cheltuie cel mai mult pe şampon, săpun şi deodorant dintre toate celelalte grupe de vârstă.

Fierul lipseşte cel mai mult în alimentaţia adolescenţilor şi trebuie suplimentat, mai ales pentru că aceştia adoptă cu uşurinţă ultimul trend în domeniul dietelor vehiculate în mass media sau în cercurile lor (de ex: vegetarieni extremi). Pentru a se putea realiza creşterea întregului potenţial al corpului adolescentului, este nevoie de o dietă hrănitoare şi bogată.

Spre sfârşitul pubertăţii, organele sexuale au devenit suficient de mature pentru a face posibilă reproducerea. La fete, evenimentul care indică fertilitatea este menarha (prima menstruaţie), iar la băieţi prima ejaculare (care poate apărea în timpul somnului, ca urmare a masturbării sau a contactului sexual, cel mai probabil prin masturbare). În realitate, atât ejacularea cât şi prima menstruaţie sunt doar încă un pas spre maturizarea sexuală, care se întâmplă câţiva ani mai târziu. Alte schimbări cunoscute sunt creşterea părului în zona pubică şi sub axilă şi schimbarea vocii, mai ales la băieţi.

În medie, saltul în creşterea fizică se produce mai târziu la băieţi decât la fete, în medie cu 2 ani. Ca urmare, între 12 şi 14 ani, majoritatea fetelor sunt mai înalte decât băieţii din clasa lor.

Multe din schimbările fizice ale pubertăţii sunt o sursă de jenă pentru tinerii care le trăiesc. În fotografie, singura fată care se distrează este cea din mijloc, a cărei creştere bruscă încă nu a început.

Una din încercările adolescentului este să-şi formeze o imagine de sine a propriului corp, un concept despre propriul aspect fizic. Majoritatea tinerilor se compară cu idealul culturii în care trăiesc – care în societatea noastră este femeia cu forme dar subţire şi bărbatul înalt şi musculos, ideal promovat în filme, TV şi reclame. Evident, puţini oameni se pot măsura cu aceste idealuri, dar în timp ce adulţii acceptă această discrepanţă, puţini adolescenţi sunt mulţumiţi de propriul aspect fizic. La această vârstă fizicul este foarte important atât pentru băieţi cât şi pentru fete, adolescenţii petrec multe ore în faţa oglinzii şi cheltuie mult pe haine şi cosmetice pentru a se face mai atractivi. Există o strânsă corelaţie între cât de bine se simt adolescenţii în corpul propriu şi stima de sine a lor. Pentru ei, a arăta „îngrozitor”, sau a fi considerat de ceilalţi ca arătând „îngrozitor” este adesea acelaşi lucru cu a fi „îngrozitor”, sentiment ce poate fi amplificat dacă un adolescent are puţini prieteni cum se întâmplă cu cei care arată mai puţin atractiv. Aşadar, preocuparea adolescenţilor pentru propriul aspect fizic trebuie să fie pentru părinţi o ocazie de a-i înţelege empatic, mai degrabă decât să râdă de ei. A le oferi un ajutor practic, începând cu sugestii despre cum să folosească cosmeticele pentru a ascunde defecte mici, până la idei de dietă, alegerea hainelor şi tratament medical pentru anormalităţile fizice, pot avea efecte benefice cu bătaie lungă asupra imaginii de sine a tânărului.

Furtună şi stres: Pentru cine, când şi de ce?

La acest moment, pentru că aţi înţeles creşterea fizică la pubertate, puteţi anticipa mai bine problemele adolescenţei şi puteţi prezice cum anumiţi tineri, cu anumite caracteristici, este probabil să aibă o adolescenţă furtunoasă. Să începem prin a examina impactul pe care îl are declanşarea prematură sau întârziată a pubertăţii, faţă de ceilalţi adolescenţi de acelaşi sex.

Fetele care se maturizează devreme pot avea dificultăţi în a se juca cu colegii lor de clasă sau să fie ţinta glumelor pe seama sânilor lor sau a întâlnirilor cu băieţi mai mari ca vârstă. După câţiva ani însă vor fi respectate, populare şi căutate de colegele lor.

Cercetările arată că fetele care se maturizează târziu au mai multe probleme decât cele care se maturizează devreme.

Judecând după înălţime şi aspect, aceste două fete par să fie la câţiva ani distanţă ca vârstă – totuşi ambele au 11 ani. Deşi poate în prezent fata din stânga este preocupată de maturizarea fizică, într-un an sau doi, va constata probabil că este cea mai invidiată de colegele sale de clasă.

Băieţii care se maturizază târziu au foarte multe probleme în comparaţie cu cei care se matuizează devreme. Băieţii întârzaţi în maturizare sunt mai puţin relaxaţi, vorbesc mai mult şi sunt mai agitaţi decât cei maturizaţi devreme şi deci nu devin lideri. Băieţii maturizaţi mai târziu au mai mult umor, sunt mai prietenoşi şi gata de joacă, mai flexibili şi creativi, aceste calităţi însă sunt mai puţin admirate de alţi adolescenţi, mai ales în straturile sărace şi needucate ale societăţii. Mulţi băieţi întârziaţi în maturizarea fizică pot deveni delicvenţi şi dificultăţile adolescenţei se transmit vieţii de adult când vor avea mai puţin autocontrol, va fi mai puţin probabil să ajungă în poziţii de lider sau cu autoritate.

Acest băiat, care încă nu are ce bărbieri, aşteaptă să fie înregistrat la poliţie după arestarea sa pentru delicvenţă. Probabilitatea ca adolescenţii băieţi să ajungă la arest este de trei ori mai mare decât pentru fetele adolescente, ceea ce arată că băieţii resimt mai intens tensiunile adolescenţei decât fetele şi e mai probabil să exprime aceste tensiuni prin acte antisociale.

Cultura occidentală, tinde să accepte şi chiar să încurajeze în anumite feluri, încălcări minore ale legii de către băieţi, ca o formă de afirmare a independeţei şi masculinităţii.

La fete, probabilitatea problemelor de sănătate mintală datorită tensiunilor adolescenţei este de două ori mai mare decât la băieţi. Motivul pare să fie faptul că fetele sunt încurajate în educaţia lor să fie pasive, dependente, cuminţi, să facă ceea ce li se spune, devin astfel autocritice şi vor avea dificultăţi în formarea unei identităţi distincte, separate de a părinţilor, în timpul adolescenţei.

Este important in final să conştientizăm că factorii individuali – caracteristicile de personalitate, capacitatea intelectuală şi familia din care provine – sunt mai importanţi decât faptul că este băiat sau fată în trecerea cu succes prin adolescenţă. Dacă schimbările biologice incep adolescenţa, cultura mai degrabă decât biologicul o încheie. Tinerilor care nu au sprijin în părinţi sau prieteni, le va veni mult mai greu să-şi făurească o identitate în partea a doua a adolescenţei, comparativ cu problemele de creştere din prima parte.

Gândirea adolescenţilor

Schimbările pubertăţii sunt universale şi, în mare parte, vizibile, dându-le copiilor dimensiunea, forma şi sexualitatea unui adult. Gândirea este o altă transformare în adolescenţă, tot atât de importantă, maturizarea intelectuală care le permite adolescenţilor să raţioneze şi să analizeze mult mai bine decât copiii.

Jean Piaget a recunoscut primul ceea ce acum mulţi psihologi consideră caracteristica distinctivă a gândirii adolescentului – capacitatea de a gândi în termeni de posibilitate, nu doar realitate concretă. Înaintea adolescenţei, copilul gândeşte despre lucruri concrete, rezolvă probleme într-un mod practic, iar speculaţiile despre alte posibilităţi apar cu dificultate, ca o ultimă încercare. Adolescentul şi adultul, prin contrast, abordează problemele pornind de la posibilităţi, deci chiar invers…realitatea este subordonată posibilităţii. La sfârştul adolescenţei, majoritatea adolescenţilor pot înţelege şi crea principii generale sau reguli prin care explică multe aspecte ale experienţei umane (de ex: înţeleg şi extrag principiile de funcţionare ale fizicii). De aceea, Piaget numeşte acest stadiu al gândirii, atins în jurul vârstei de 15 ani, gândirea operaţională formalizată (în sensul în care matematica formalizează – notaţii formale – prin ecuaţii şi formule logica fenomenelor din fizică şi alte ştiinţe). La acest punct, adolescentul începe să-şi construiască sisteme şi teorii despre literatură, filozofie, moralitate, iubire şi despre realitatea muncii omeneşti.

Copiii pre-adolescenţi (care sunt logici dar logica lor operează cu lucruri concrete, reale, nu cu notaţii formale) au mari dificultăţi să gândească şi să argumenteze contra intereselor lor, sau a convingerilor lor. Adolescenţii dimpotrivă, sunt pasionaţi de dezbateri, putându-se detaşa de punctul lor de vedere şi să constuiască argumente din punctul altuia de vedere. Aceasta le perminte să-şi şi modifice propriul punct de vedere atunci când îşi dau seama de meritele poziţiei altcuiva.

Egocentrismul adolescenţilor

A gândi raţional despre propria persoană este dificil la orice vârstă. De fapt, adolescenţii şi adulţii sunt mai înclinaţi să gândească iraţional despre ei înşişi decât copiii, pentru că agilitatea şi sofisticarea mentală le permite să examineze toate posibilităţile şi astfel să aleagă versiuea de realitate care le convine cel mai mult, confirmându-şi astfel propriile prejudecăţi sau suspiciuni.

Adolescenţii în mod special au dificultăţi în a gândi raţional despre ei înşişi şi experienţele lor imediate. Deşi au trecut de mult de faza egocentrismului copilului preşcolar, adolescenţii tind să se considere mult mai centrali şi semnificativi pe scena socială decât sunt de fapt. Ei vor considera că nimeni altcineva nu a avut experienţa emoţională pe care ei au avut-o, nimeni nu s-a simţit atât de furios ca ei, sau atât de neînţeles. Din egocentrismul lor, adolescenţii îşi crează o audienţă imaginară, fantazând cum ceilalţi vor reacţiona la aspectul lor sau la comporamentul lor. Ei sunt atât de preocupaţi de aspectul fizic încât petrec/muncesc multe ore în faţa oglinzii, presupunând că toţi ceilalţi vor judeca rezultatul final.

Mulţi adolescenţi se consideră într-un fel imuni faţă de legile moralităţii, faţă de accidente şi moarte, riscând în multe feluri, convinşi fiind că ei nu se vor îmbolnăvi niciodată, nu vor fi accidentaţi niciodată, nu vor prinşi de poliţie niciodată.

Dezvoltarea morală

După cum am văzut în capitolele precedente, majoritatea copiilor mai mici de 11 ani decid pornind de la consecinţele asupra propriei persoane, ce comportamente sunt recompensate de adulţi şi ce comportamente sunt pedepsite. În timpul adolescenţei însă, copiii încep să gândească în termeni de comportamente aprobate sau dezaprobate, de reguli şi norme de conduită, înţelegând că aceste reguli şi legi trebuie respectate pentru binele comun al grupului, pentru ordinea socială. Spre finalul adolescenţei, o minoritate ajung să recunoască faptul că legile trebuie să răspundă unor nevoi ale societăţii (nu nevoii unui singur om sau a unei minorităţi, deci să înţeleagă democraţia şi să ia decizii pornind de la convingeri democratice). În adolescenţă, oamenii progresează ca gândire morală mai mult decât în orice perioadă din viaţa lor, pentru că o serie de caracteristici se combină şi converg, creând condiţii pentru această dezvoltare. Dezvoltarea cognitivă le permite adolescenţilor să gândească abstract, privind din punctul de vedere al altuia, maturitatea psihologică îi determină să conteste moralitatea principiilor şi dictatelor părinţilor, iar dezvoltarea socială îi expune la o varietate mare de valori etice şi morale, în final, experienţele personale riscante îi obligă să-şi ia propriile decizii. Ca urmare, adolescenţii ajung să privească dilemele morale dintr-o perspectivă mai largă, nu doar din punctul propriu de vedere. Aceste proces însă necesită timp şi experienţe personale variate. Mulţi adolescenţi rămân la stadii morale inferioare (frica de pedeapă şi consecinţe personale) şi la un mod de gândire egocentric. Ca urmare, tind să ia decizii cu efecte catastrofale în problemele tipice ale adolescenţei care sunt:

• Conduita sexuală (bolile cu trasmitere sexuală, a rămâne/lăsa însărcinată). Deşi este importat ca adolescenţii să fie informaţi, să le fie făcută dificilă liberatea sexuală până se maturizează, esenţa problemei este că adolescenţii nu gândesc logic despre aceste probleme, deşi au capacitatea intelectuală, pentru că intră în funcţiune egocentrismul şi miturile despre „mie nu mi se poate întâmpla”
• Consumul de droguri. Ţinând cont de faptul că adolescenţii îşi crează o audienţă imaginară, experimentarea cu droguri este într-un fel inevitabilă, dar miturile despre omnipotenţa şi invincibilitatea personală „Eu mă descurc în orice situaţie”, „Adulţii nu-mi înţeleg experienţele trăite”, sunt periculoase pentru că prin ele îşi justifică prima decizie de a consuma droguri. În continuare, le va fi greu să-şi dea seama ce se întâmplă cu ei şi să reacţioneze când deja au luat prima doză de marihuana sau au băut deja câteva pahare de alcool, iar judecata le este deja inceţoşată.

În ciuda avertismenutelor legate de cancer şi fumat sau de statistica fatalităţilor accidentelor rutiere, alcoolul şi tutunul îşi menţin vraja asupra adolescenţilor. Mai ales când învinge egocentrismul adolescentin, plăcerea momentului, sentimentul de „a fi un matur” în compania prietenilor, cântăreşte mai mult decât riscul pericolelor din viitor.

Factorul crucial în a-i ajuta pe adolescenţi să gândească ţinând cont de egocentrismul normal al vârstei, este nu furnizarea de fapte, ci conversaţia care să le influenţeze modul de a gândi şi a aplica aceste fapte/informaţii în propria viaţă.

Un contract scris între adolescent şi părinte poate diminua temerile părintelui despre siguranţa copilului lui şi îl conştientizează pe adolescent atunci când prietenii fac presiuni asupra lui şi e pe punctul să cedeze. Faptul că există o înţelegere reciprocă între părinte şi adolescent este de asemenea important, pentru că adolescentul admite că este vulnerabil (că nu e omnipotent şi invincibil) şi părintele adminte el însuşi că va proceda la fel când a întrecut măsura în consumul de alcool.

Contract pentru viaţă

Un contract pentru viaţă între adolescent şi părintele lui

Adolescent:

Sunt de acord să te chem pentru sfaturi şi transport, la orice oră, din orice loc, dacă vreodată sunt într-o situaţie în care am băut prea mult sau cel care conduce maşina cu care ne întoarcem, fie un prieten ori prietena mea, au băut prea mult.

Semnătură …………………………

Părinte:

Sunt de acord să vin să te iau, la orice oră, din orice loc, nu voi pune nici o întrebare şi nu vom avea nici o discuţie în contradicţie la acel moment, sau voi plăti un taxi să te aducă acasă în siguranţă. Sper să discutăm evenimentul ulterior.

La rândul meu mă angajez să caut un mod de trasport sigur acasă, dacă voi fi într-o situaţie în care am băut prea mult sau prietenul care mă conduce acasă cu maşina a băut prea mult.

Semnatură …………………………

Data …………………………

Adolescenţa este indubitabil perioada în care se schimbă valori, perspective, poziţii în toate domeniile, intimitate şi sexualitate, etică, religie, politică, carieră, muncă. Soluţiile pe care le găsesc tinerii la aceste dileme sociale şi morale, depind nu numai de maturitatea lor cognitivă, ci şi de dialogurile pe care le au cu alţii. Atunci când adolescentul îşi poate afirma opiniile şi este ascultat de alţii, are de asemenea şansa să asculte opiniile celorlalţi şi să-şi contureze propriile principii şi reguli de comportament din ce în ce mai responsabile şi coerente.

Aşadar, când părinţii sau profesorii sunt confruntaţi cu întrebări sociale şi morale de către adolescenţi, cel mai bun lucru este să-i asculte şi să dezbată, în loc să „închidă” discuţia, fie trântind uşa, fie enunţând regula sau principiul propriu. Considerând egocentrismul adolescentin şi climatul zilelor noastre, cu cât un tânăr poate gândi şi dezbate mai mult înante de a fi confruntat cu rezultatele comportamentelor sale, cu atât mai bine..

Conversaţiile acestui tânăr cu tatăl lui, sau rudele şi prietenii, vor avea probabil cea mai mare influenţă asupra deciziilor pe care le va lua despre problemele sociale şi morale cu care se va confrunta.

Adolescenţa: dezvoltarea psihosocială

Schimbările fizicului în pubertate încep procesul adolescenţei, dintr-un corp de copil într-unul de adult, dezvoltarea cognitivă descrisă mai sus îi permite adolescentului să înceapă să gândească logic şi abstract. Cu toate acestea, doar schimbările psihosociale – o nouă independenţă în relaţionarea cu părinţii, o nouă intimitate în relaţionarea cu prietenii, responsabilitate şi angajament în relaţionarea cu societatea, şi o nouă autocunoaştere în relaţionarea cu sine – vor ajuta tânărul să atingă, eventual, statutul de adult şi maturitatea. Luate împreună, aceste aspecte ale dezvoltării psihosociale pot fi înţelese ca şi căutarea identităţii, adică a răspunsului la întrebarea, care nu a apărut niciodată până acum: „Cine sunt eu?”

În circumstanţe optime, adolescentul abandonează unele valori şi ţeluri stabilite pentru el de părinţi şi societate, acceptând în acelaşi timp altele. Erik Erikson crede că formarea identităţii este o condiţie pentru următorul stadiu al dezvoltării, intimitatea, în care o persoană este capabilă să se dedice altei persoane. Totuşi, idea că oamenii trebuie să se cunoască pe sine pentru a fi capabili să iubească cu-adevărat pe cineva, nu este acceptată în mod normal. Identitatea şi intimitatea sunt uneori strâns legate, pentru că prin experienţa de a te dedica unei alte persoane, ajungi să te cunoşti pe tine însuţi.

Pentru mulţi adolescenţi formarea unei identităţi este foarte dificilă şi atunci rezultă următoarele probleme:

• formarea prematură a identităţii, în care adolesentul acceptă valorile părinţilor şi rolurile stabilite de aceştia (băiatul care, sub presiunea părinţilor, ajuge să vrea să calce pe urmele tatălui, studiază chimia şi biologia în liceu şi se face medic şi apoi descoperă în anul trei de facultate sau la 40 de ani, când succesul de chirurg i se pare steril, că ceea ce îşi dorea de fapt este să fie poet)
• formarea unei identităţi negative, în sensul de opusul faţă de ceea ce vor părinţii (copilul unor profesori universitari eşuează în liceu şi nu intră la facultate, deşi are capacitatea intelectuală necesară, sau copilul unor părinţi devotaţi religios, începe să fure, să consume droguri, în totală opoziţie cu educaţia primită în familie)
• formarea unei identităţi difuze, când nu se angajează la nici un scop sau valori, fie ele ale părinţilor sau ale prietenilor sau ale generaţiei sale, rămân apatici. Adesea, aceşti adolescenţi au dificultăţi în încercările adolescenţei, de a lua examenele, de a avea prieteni, de a se gândi la viitor.
• declararea unui an de experimentare, în care să încerce identităţi alternative, fără să adopte vreuna. În unele cazuri societatea oferă oportunităţi de experimentare, cum este chiar liceul, unde se fac mai multe materii si adolescentul, încercându-le, se poate decide care i se potriveşte, sau alţi tineri călătoresc şi încearcă diferite locuri de muncă.

Fiecare din cele patru identităţi se recunosc, de exemplu, în atitudinea faţă de părinţi. Adolescentul difuz este retras, evită deliberat contactul cu părinţii, dormind sau ascultând muzică în căşti când restul familiei se reuneşte. Adolescentul care şi-a luat un an de experimentare nu este retras ci independent, ocupat cu prorpiile interese. Cel ce-şi formează o identitate prematură îşi iubeşte părinţii dar este în acelaşi timp respectuos şi formal, pe când cel care îşi realizează identitatea fără problemele de mai sus va ţine la părinţii lui, comportându-se cu ei ca un egal sau chiar având grijă de ei, în loc să aştepte ca ei să aibă grijă de el.

Într-o societate în care fiecare are aceleaşi convingeri religioase, politice, morale şi aceleaşi valori legate de relaţiile sexuale, şi deci unde schimbarea socială este mică, identitatea este uşor de obţinut. Adolescentul doar adoptă valorile şi rolurile pe care le-a ştiut dintotdeauna. În astfel de culturi tradiţionale, statutul de adult se obţine instantaneu printr-un ritual sau ceremonie de „iniţiere” (în societăţile primitive aceste ritualuri de iniţiere erau adesea dureroase sau dramatice, ex: circumcizie, arsuri sau muşcături de insecte). Societatea occidentală oferă foarte multe şi diverse ritualuri şi ceremonii de iniţiere, începând cu cele legale, de ex: dreptul de vot, carnetul de şofer, până la cele sociale, diploma de bacalaureat, banchetul de sfărşit de liceu. Indiferent de forma şi diversitatea lor, aceste ceremonii îi ajută pe adolescenţi să lase în urmă statutul de copil.

Fiecare generaţie este influenţată de un prototip tipic societăţii şi timpului în care s-a format. De exemplu, în anii 60, pentru că tinerii din societăţile occidentale au fost crescuţi într-o perioadă de prosperitate, de părinţi sârguincioşi şi conştiincioşi care s-au format la rândul lor astfel pentru că au copilărit într-o perioadă austeră, aşadar tinerii din anii 60, când marihuana şi contracepţia erau disponibile, au pus bazele unei libertăţi sexuale şi de consum al drogurilor în mare contrast cu valorile părinţilor lor (prăpastia dintre generaţii a fost mare). Aşadar, circumstanţele istorice ale unei generaţii imprimă o formă identităţii tinerilor din acea perioadă. Totuşi, înauntrul fiecărei generaţii, diferenţele între diverşi tineri sunt în general mai mari decât diferenţele dintre o generaţie şi alta. Influenţa familiei şi a cercului de prieteni sunt mai semnificative decât condiţiile economice şi valorile sociale ale perioadei.

Cercul de prieteni

Prietenii sunt un sprijin şi un grup de susţinere în primul rând pentru că împărtăşesc aceleaşi probleme, schimbările corpului, formarea identităţii, contestarea valabilităţii principiilor şi valorilor părinţilor şi autorităţii. Pentru unele din aceste probleme adolescenţilor le este aproape imposibil să se adreseze părinţilor.

A avea un prieten apropiat este uneori crucial pentru formarea identităţii. Prin experienţe şi aventuri comune şi conversaţii interminabile, cei doi adolescenţi prieteni îşi oferă reciproc ocazia de a se cunoaşte pe sine. Ei îşi examinează experienţele comune, îşi discută planurile, ambiţiile şi cele mai intime secrete. Într-un sens, fiecare se explică pe sine celuilalt şi prin asta se explică pe sine sieşi. Reciprocitatea relaţiei cu un prieten sau o prietenă o diferenţiază de cea cu părinţii. Indiferent de vârstă sau subiectul conversaţiei, părinţii e mai probabil să-şi ofere propriul punct de vedere decât să-l asculte pe adolescent, în acceptare necondiţionată şi pozitivă. În formarea identităţii, adolescentul câştigă mult mai mult atunci când un prieten apropiat îl ascultă şi îl acceptă, decât atunci când află opinia părintelui, pentru că tânărul are nevoie să se să se explice pe sine, să se cunoască şi să se redefinească.

Cercul de prieteni ajută cu răspunsul la una din întrebările persistente ale tinerei adolescente în căutarea propriei identităţi: „Cu ce să mă îmbrac?” Aceste patru fete s-au consultat cu siguranţă referitor la această întrebare înainte să iasă la plimbare în parc.

Cercul de prieteni îi ajută să se definească şi în alt fel, atunci când adolescentul aderă la un grup (punkişti, software geeks, elitişti, inteligenţi, poeţi sportivi), ei ştiu ceea ce nu sunt pentru că îi resping pe toţi ceilalţi care nu sunt în acelaşi grup. Deşi se vorbeşte mult despre influenţa negativă cercului de prieteni şi despre presiunea făcută de prieteni pentru a se conforma, se pare că această presiune e mare pentru o perioadă destul de scurtă, până la 14 ani, după care scade. Dar presiunea cercului de prieteni poate fi funcţională în unele cazuri, facilitând tranziţia adolescentului care încearcă să abandoneze comportamentele copilăreşti, inclusiv dependenţa de părinţi, dar care încă nu este gata pentru o autonomie deplină. Astfel, tânărul care susţine că trebuie să se îmbrace într-un anumit fel, sau să-şi poarte felul într-un anumit stil, sau să se angajeze într-o anumită activitate, „pentru că toţi fac asta”, se simte uşurat, temporar, de responsabilitatea alegerii unei personalităţi.

Cercul de prieteni acţionează ca un tampon între lumea dependentă de părinţi a copilăriei şi cea independentă a adulţilor.

Fete şi băieţi împreună

În copilărie şi pre-adolescenţă, segregarea intre băieţi şi fete este voluntară, dar în adolescenţă aceasta incepe să dispară, iar cercul de prieteni joacă un rol important în această schimbare. Spre sfârşitul copilăriei se formează grupuri de indivizi de acelaşi sex. Apoi un anumit grup de fete incepe să se asocieze cu un anumit grup de băieţi, la început incepe să fie amândouă grupurile, întămplător în acelaşi loc. Gradual, se formează un grup mai mare, heterogen, băieţi şi fete, din aceste două grupuri. Membrii acestui grup stau unii cu alţii (hang out) şi interacţiunea între ei este in prezenţa întregului grup sau în subgrupuri mai mici, ocazional unii dintre ei discută şi cu sexul opus. Când îşi dau întâlniri se reunesc de obicei mai multe perechi de fete şi băieţi simultan, astfel că afecţiunea fizică este o afacere semipublică. Această tranziţie treptată le oferă adolescenţilor siguranţă şi modele şi mai ales cineva cu care să comenteze – evitând jena de a rămâne singur cu un membru al sexului opus fără să ştie ce să facă sau ce să spună. Situaţia descrisă oferă martori şi companie de acelaşi sex cu care persoana va putea evalua dacă cutare băiat sau fată este un bădăran sau un tip fain sau cutare fată este sexy sau o acritură şi, cel mai important, evaluează cu martorii dacă atracţia este reciprocă sau nu. Dacă prietenii şi gaşca ajuă tânăra persoană să analizeze şi să se consulte, iar în final să se asocieze cu membrii de sex opus fără intensitatea unei relaţii de cuplu, există cel puţin efectul pozitiv că sexul premarital şi mariajul prematur sunt mai puţin probabil să se întâmple.

Stabilirea unei relaţii intime este scopul întregii interacţiuni în cercul de prieteni şi scopul formării identităţii adolescenţilor. Majoritatea tinerilor petrec mult timp vorbind despre un membru al sexului opus, urmărindu-se, tachinându-se, înainte de a ajunge la punctul în care se ţin de mână.

Aşadar, cercul de prieteni joacă un rol important în dezvoltarea intimităţii cu cineva de sex opus şi în formarea identăţii, ajutându-l pe adolescent să ajungă la maturitate. De fapt, fără prieteni, tinerii au dificultăţi mari în a face faţă problemelor imediate şi e mai probabil să aibă o viaţă dificilă ca adult. Singurul şi cel mai bun predictor crucial al sănătăţii mentale şi al realizării personale, este abilitatea de a te înţelege cu prietenii.

Această concluzie pune într-o nouă perspectivă îngrijorarea părinţilor faţă de presiunea sau influenţa negativă a prietenilor (frica părinţilor că copilul lor va fi transformat de prieteni într-un drogat, delicvent sau dereglat sexual). În anumite cazuri, părinţii au dreptate să se îngrijoreze şi trebuie să intervină. Totuşi, dacă mulţi tineri fac impreună cu prietenii lucruri pe care nu le-ar face singuri sau cu un alt grup de prieteni (primul fum sau primul pahar se leagă aproape întotdeauna de îndemnurile prietenilor), în general, prietenii e mai probabil să fie complementari părinţilor în influenţa lor de-a lungul adolescenţei, mai degrabă decât să fie opusă.

Conform cercetărilor statistice, „prăpastia” dintre generaţii nu este mare deloc, considerând vederile politice, religioase, educaţionale, vocaţionale şi ca valori. Doar că părinţii, preocupaţi în a-şi trasmite valorile, minizează conflictele învinuind hormonii sau influenţa prietenilor, iar adolescenţii maximizează diferenţele.

Probleme speciale

Bolile psihosomatice sunt cele ale căror cauză este în mare parte, sau exclusiv, psihologică, cum sunt astma, diabetul şi tulburările de alimentaţie (anorexia nervosa şi bulimia). Tipic, aceste boli apar la adolescenţi care păreau copii buni dar cuminţenia lor venea din faptul că luau prea serios restricţiile familiei. Familiile în care apar boli psihosomatice au cinci caracteristici:

• familii fuzionate, în care fiecare e prins în viaţa şi problemele celuilalt, nepermiţându-se nici o individualitate

• familii supraprotective, membrii solicită grijă (plângând sau îmbolnăvindu-se) iar ceilalţi membrii reacţionează cu protectivitate extremă

• familii rigide, schimbarea e foarte dificilă pentru aceste familii. În adolescenţă, părinţii au dificultăţi în a se adapta dezvoltării copilului

• familii în care se evită conflictul, fie insistând că totul este armonios, fie difuzând problemele astfel ca să nu se rezolve

• familii în care copilul este forţat să participe la conflicte şi să ia partea cuiva. Adesea copilul devine bolnav ca sa distragă atenţia de la conflict

Studiile arată că adolescenţii cu stima de sine cea mai ridicată provin din familii ce permit şi încurajează fiecare membru să-şi exprime sentimentele şi opiniile. Părinţii care îi recunosc pe adolescenţi ca indivizi şi care realizează că dezacordurile familiale sunt de ajutor atât timp cât conflictul se discută pentru a fi rezolvat, vor fi capabile să-şi ajute copiii să-şi dezvolte o identitate sănătoasă.

Abuzul sexual în mintea publicului este un străin care ademeneşte un copil într-un loc izolat şi îl forţează să participe într-un tip de act sexual. Acesta este însă cel mai puţin întâlnit tip de abuz. De fapt, rudele şi familia şi prietenii sunt agresorii în 75% din cazuri, forţa fizică se foloseşte în doar 5 păna la 10% din cazuri şi copiii mici sunt victime mai frecvent decât adolescenţii. Abuzul sexual este vag definit, în presă înţelesul este de copil penetrat, dar psihologii includ orice act în care un adult foloseşte un copil sau adolescent pentru nevoile sale sexuale, indiferent dacă este penetrare sau un act mai puţin grav, cum ar fi atingerea intenţionată a sânilor sau a părţilor genitale, copilul fiind îmbrăcat.

Abuzul sexual este foarte imprecis evaluat statistic pentru că evenimentele nu se raportează oficial în cele mai multe cazuri. Atunci când adulţii au fost întrebaţi în confidenţialitate dacă îşi aduc aminte să fi fost abuzaţi sexual în vreun fel în copilărie, una din 5 femei relatează o formă de abuz. Incestul dintre tată şi fiică, cel mai grav abuz, este cel mai greu de depistat, cel mai de neînţeles dar şi cel mai comun. Consecinţele abuzului sexual depind de perioada în care a avut loc, de gravitatea lui şi de reacţia familiei. Dacă abuzatorul este un membru al familiei şi s-a desfăşurat de-a lungul unei perioade lungi, consecinţele sunt extrem de grave. Cel mai grav este că se transmit din generaţie în generaţie, femeile victime ale unui astfel de abuz, înţelegând distorsionat sexualitatea, se vor mărita cu bărbaţi abuzatori. Dacă aceştia îşi abuzează fiica, mama va fi mai puţin alertă la problemă sau se simte prinsă în capcană din nou, incapabilă să-şi ajute copila.

Sinuciderea la adolescenţi pare inexplicabilă, chiar când îşi începe viaţa cu-adevărat, având atât de multe drumuri deschise, un tânăr să-şi pună capăt vieţii, şi totuşi, unul la 10 000 face asta anual. Cercetările arată că încercarea de sinucidere nu este declanşată de un eveniment unic, ea apare în contextul unor probleme de durată, una din cele mai importante fiind conflictul familial şi/sau dificultăţile de comunicare. Tipic, adolescenţii sinucigaşi nu se pot focaliza pe viitor şi nu au abililtăţi de rezolvare logică a problemelor. Se combină astfel sentimentul de neajutorare şi lipsa de speranţă, o senzaţie că suferinţa lor va fi veşnică.

Nimeni nu trece prin viaţă fără momente de depresie. În parte, este abilitatea de a pune aceste momente în contextul trecutului şi viitorului, cea care poate diminua suferinţa evenimentelor dureroase din prezent.

Multe din problemele adolescenţilor ce par insurmontabile au fost trăite şi trecute de mulţi alţi oameni. Fără a comunica cu părinţii şi prietenii, egocentrismul îl impiedică pe adolescent să-şi dea seama de acest lucru, şi el rămâne prizonierul convingerii că viitorul va fi mereu ca şi prezentul, o dilemă ce pare că are doar soluţia sinuciderii.

Joburi şi cariere

Sfârşitul adolescenţei apropiindu-se, adolescentul are de rezolvat o problemă majoră, alegerea unui mijloc de trai, alegere care implică nu doar abilităţi ci şi identitatea formată în adolescenţă. În ziua de azi, numărul mare de joburi posibile pentru un tânăr, despre majoritatea cărora părinţii ştiu foarte puţine, şi timpul scurt în care adolescentul trebuie să fie pregătit, pot face din decizia carierei una foarte dificilă.

Datorită complexităţii decizei carierei, tânărul trebuie să înţeleagă în ce constau diferitele joburi, căutând ocupaţii care oferă locuri de muncă şi unde munca este interesantă. Apoi, adolescentul îşi va evalua propriile abilităţi, interese şi talente, pentru a vedea care carieră le va valorifica mai bine. Acestea indică o direcţie generală şi pasul următor ar fi să obţină un fel de experienţă personală în carierele care par posibile.

Deşi pare logic demersul de mai sus, puţini oameni decid astfel. Tinerii sunt înclinaţi spre visare şi fantazare când e vorba de cariere. De exemplu, când cercetătorii au întrebat un grup de absolvenţi de liceu care au ales să devină avocaţi şi medici, „V-aţi gândit la o carieră în finaţe, business sau industrie?” răspunsul a fost:

Un emfatic NU şi motivele au fost „aş fi o doar o rotiţă înt-un mecanism”, sau „durează prea mult până ajungi în vârf” şi „sunt şanse mari să ajungi corupt moral până la urmă”

Dar cei care tocmai deveniseră medici şi avocaţi au constatat că exact cele trei obiecţii erau valabile în meseria de medic şi avocat, adică: erau în organizaţii mari şi birocratice, deci rotiţe mici, luptând feroce pentru un loc spre vârf, într-un mediu foarte competitiv, şi frustraţi că nu-şi pot urma ideile şi idealurile iniţiale.

Alt studiu, în cazul unor viitori contabili şi secretare, a aflat că în urma unui program de practică a adolesenţilor în care au lucrat ca şi contabili şi secretare, aceştia nu mai doreau să devină contabili şi secretare. Din nefericire, alegerile adolescenţilor au devenit şi mai nerealiste după experienţa practică. Astfel, o studentă care dorea iniţial să devină secretară, după practică dorea să devină o cântăreaţă celebră.

O altă problemă în alegerea unei cariere este faptul că este greu să câştigi experienţă despre ceea ce va însemna un anumit job, pentru că jobul in sine se modifică foarte repede.

Tinerii nu sunt înclinaţi la vârsta adolescenţei să-şi stabilească ţeluri realiste. Între 15 şi 25 de ani, tinerii experimentează cu ţelurile lor. Unii nu-şi stabilesc ţeluri de loc sau aşteaptă ca circumstanţe exterioare (norocul) să decidă în locul lor. Dobândirea de abilităţi practice şi consilierea de carieră par paşi logici pentru un adolescent, dar de fapt nu sunt eficiente. Abilităţile practice se dobândesc în atelierele şcolare pe echipamente depăşite sau slabe din punct de vedere tehnic (calculatoare, maşini). Cel mai bun loc de învăţare sunt locurile de muncă reale. Locurile de muncă din ziua de azi necesită abilităţi care se schimbă continuu dar cu siguranţă se bazează pe abilităţile cognitive şi sociale ale adolescentului. Deci abilităţile cognitive şi de comunicare sunt de preferat unora specifice (practice).

Materiale pregatite de psiholog Dorin Arion – www.dorinarion.ro

Persoană în dezvoltare (4), 10.0 out of 10 based on 5 ratings Adaugat in Colţul părinţilor | Tags: dezvoltare, persoana | Comentarii (0)