Sentimentul blandetii
Trăim într-un univers care poate fi perceput în blîndeţea, mărinimia şi bucuria sa atunci cînd noi înşine putem să fim blînzi, buni şi mărinimoşi.
Putem atinge trena de lumină a ritmurilor şi armoniilor acestui univers, privind ţintă spre acele planuri ale existenţei în care nemişcarea este un continuu du-te-vino, iar tăcerea un cîntec infinit. Să ascultăm un bob de grîu care creşte. Cîtă mişcare şi ce melodie duhovnicească a întregii creaţii se întîmplă de la sine înlăuntrul bobului de grîu! Cîtă mişcare, ce ritmuri şi ce armonii extraordinare se ascund într-o floare de măr ori într-un fir de iarbă. Şi, dacă universul este „posibil” în interiorul acestor „fiinţe” ce ne împrejmuiesc vieţile cu bucurie şi cu rod, dacă natura este în mod evident forma unei inteligenţe fără egal, omul se poate minuna clipă de clipă de toate miracolele puse în el şi împrejurul său.
loading...