Viaţa fără dragoste este ca pomul fără apă
Viaţa fără dragoste este ca pomul fără apă. Mai întîi pare că nu i se întîmplă nimic rău unui pom neudat. Apoi, frunzele încep să i se ofilească, să se albească, să îmbătrînească. Chiar o biată ramură îmbătrîneşte fără apă. Aşa şi copilul, şi adultul, şi bătrînul. Ofilirea în plan uman urmează căi ceva mai subtile decît aceea a copacului. Natura îmbrătrîneşte şi se pierde pe sine în mod limpede, în etape clare. Omul, însă, se ofileşte subtil, fără ca el însuşi să-şi înţeleagă ofilirea. El nu moare fără dragoste, dar nici nu trăieşte. Nu dispare în neant şi nu se împrăştie ca cenuşa, printre vînturi, dar nici nu dă rod. Dragostea este o apă bună pentru suflet şi, pentru că sufletul nu apare ca luna pe cer, nici nu se vede în vîrful dealului, ca orizontul, ne vine greu să observăm etapele ofilirii sau pe acelea ale înfloririi.
Omul se ofileşte prin neînţelegerea vieţii sale şi înfloreşte prin trăirea şi înţelegerea ei.
loading...
