Pe lumea aceasta sînt locuri în care te simţi ca un rege şi locuri în care te simţi ca un nenorocit

Sentimentele nu urmează criteriul frumuseţii, nu contează cîte miliarde au fost investite într-o casă, nici cîte obiecte de artă străjuiesc pe pereţi. Percepţia locului în care ne aflăm transcede emoţia estetică primară. Noi percepem locul prin ceva misterios, care nu are a face cu gradul de ordine sau de dezordine existent, cu ochii fizici, cu mirosul, cu gustul sau cu auzul obişnuit.

Percepem metafizic sentimentele de dincolo de sentimente şi întîmplările pe care nu le-am cunoscut niciodată. Dintr-o singură ochire de geană simţim că-n locul acela cineva a suferit sau altcineva a fost foarte fericit. Şi nu ştim cine, nu ştim nici cînd s-a întîmplat ceva, dar ne trezim îmbrobodiţi sufleteşte de bucurie sau de suferinţă. În orice loc am merge, vom trăi emoţii care ne vorbesc despre emoţiile celor ce au trăit sau vor trăi acolo. Locul în care trăim, oraşul, ţara, epoca, locurile în care ne mutăm sau cele în care ne întoarcem sînt imaginea emoţiilor noastre de azi şi de aceea întîlnirea noastră cu ele nu este întîmplătoare. Un oraş rece sau unul prea aglomerat, o casă de gheaţă sau o cameră goală, dar însufleţită de bucurie sînt oglinda emoţiilor noastre fundamentale. Acest gen de emoţie nu are legătură cu lucrurile care îmbracă locuinţa sau peisajul, cu vechimea sau cu prospeţimea lor, cu gradul de uzură sau de curăţenie. Dovadă că sfîrşim prin a ne simţi minunat prin boscheţi sau prin bojdeuci banale, pentru a simţi nevoia să evadăm dintre candelabre şi din împopoţonatele palate ale unor bogaţi.

Este frumos, poate, dar nu plăcut. Căci uneori ne simţim ca într-un corset exact acolo unde spaţiile sînt largi şi luminile îmbelşugate. Energia ne părăseşte, am vrea să plecăm, ne simţim rău, ne doare capul, ne stricăm la burtă, avem greţuri sau pur şi simplu ne simţim epuizaţi acolo unde energia locului ne povesteşte despre emoţiile lui de tristeţe şi nefericire. Adesea, vrem să fugim de la petreceri sau nici măcar nu mai ajungem acolo, pentru că sîntem într-o comunicare emoţională de suferinţă cu locul sau cu oamenii.

Anumite locuri care apar în viaţa noastră ne fac să strălucim, să ne simţim ca nişte păsări care zboară către primăvară. Din aceste locuri, chiar urîte, dărăpănate, strîmbe sau goale pare a ieşi izvorul unei inexplicabile bucurii de a trăi. Aici totul pare a fi în ton cu bucuria şi, parcă, am vrea mereu să mergem spre acest loc pentru a repeta, inconştient, emoţia fericirii. Emoţiile noastre se deschid pentru a rezona cu emoţiile locului în care ne aflăm. Unde-i suferinţă, simţim suferinţă şi unde-i bucurie, se deschide propria noastră bucurie.

În mod potenţial, orice om trăieşte pe toate palierele emoţionale. De aceea noi trebuie să intuim, să simţim, să găsim aceste locuri binecuvîntate, încărcate cu emoţii frumoase şi bune. Ele pot fi şi locuri de muncă, şi locuinţe, şi străzi, şi cartiere şi mări şi munţi şi biserici. De cîte ori pare că este vreun prăpăd în viaţa noastră, să ne întoarcem acolo unde am simţit cea mai mare fericire. Căci aici se deschid emoţiile care întreţin în noi flacăra gîndirii pozitive şi ne pun în contact cu emoţiile de iubire care ne vor ajuta să depăşim cele mai zgomotoase tristeţi ale vieţii noastre.

Sursa: Editorialul din Naţional