Să fim conştienţi de ceea ce suntem

Un maharajah a ieşit la plimbare pe mare, când a izbucnit o furtună teribilă. Unul din sclavii aflaţi la bordul bărcii regale a început să se văicărească şi să ţipe, întrucât nu mai fusese vreodată pe mare. Ţipetele sale erau atât de enervante încât maharajahul aproape că s-a decis să îl arunce peste bord.

Din fericire, printre sfetnicii săi se număra şi un înţelept, care i-a spus:

– Lasă pe mine, măria ta! Cred că pot să îl vindec pe acest om.

El le-a poruncit celorlalţi sclavi să îl lege pe om cu o frânghie şi să îl arunce în mare. În clipa în care s-a trezit în apă, bietul om a început să ţipe şi mai tare, ca din gură de şarpe, dând disperat din mâini şi din picioare. Atunci, sfetnicul le-a  poruncit sclavilor să îl tragă înapoi pe vas.

Când s-a văzut în siguranţă la bordul vasului, sclavul a tăcut mâlc. Intrigat, maharajahul l-a întrebat pe sfetnic cum era posibil acest lucru. Acesta i-a răspuns:

– De regulă, oamenii nu-şi dau seama cât de norocoşi sunt până când situaţia lor nu se înrăutăţeşte şi mai tare.